Creativitate nu inseamna numai capacitatea de a realiza produse originale, noi; in invatamant, nu se pune problema de a forma creatori de valori originale, cat e vorba de a forma si cultiva trasaturi care vor permite manifestari creatoare; initiativa, perseverenta in cautarea de solutii, curiozitate, originalitate in punctele de vedere afirmate, etc.
Definirea creativitatii se face prin referire la produsele creatiei, care dau marca personalitatii creative. Un produs este valoros daca prin el se rezolva o problema, sporeste adaptabilitatea la mediu a creatorului sau schimba conditiile existentei acestuia.
Termenul "creativitate" a fost introdus in psihologie de G.W.Allport pentru a desemna o formatiune de personalitate. In opinia lui, creativitatea nu poate fi limitata doar la unele dintre categoriile de manifestare a personalitatii, respectiv la aptitudini (inteligenta), atitudini sau trasaturi temperamentale.
La inceput studiile asupra creativitatii au fost orientate spre factorii motiva-tionali, ca de altfel si in plan international, emotional-afectivi sau de personalitate in general. Mai tarziu, studiile asupra creativitatii au fost orientate spre investi-garea procesului creativ, persoanelor creative, etapelor creatiei, structurii individuale si de grup a creativitatii, mijloacelor de identificare, evaluare si educare a creativi-tatii.
In prezent exista sute de modalitati prin care este definita creativitatea. Psihologii sustin in general ca"a fi creativ" inseamna "a crea ceva nou, original si adecvat realitatii". Creativ este cel care se caracterizeaza prin originalitate si expresivitate, este imaginativ, generativ, deschizator de drumuri, inventiv, inovativ, etc.(Mihaela Rocco, 2004, p. 17).
Al. Rosca este de parere ca, datorita complexitatii fenomenului creatiei,este putin probabil sa se ajunga la o definitie unanim recunoscuta, deoarece fiecare au-tor pune accent pe dimensiuni diferite.Astfel,se arata ca dupa unii autori ,,creati-tatea este aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou si de valoare", iar dupa altii ea constituie un proces prin care se realizeaza un produs (Al. Rosca,
1981, p. 16).
Dupa P. Popescu-Neveanu,,creativitatea presupune o dispozitie a personalitatii spre nou, o anumita organizare (stilistica) a proceselor psihice in sis-tem de personalitate” (P. Popescu-Neveanu,1987, p.52).
Margaret A. Boden (1992) a inventariat definitiile creatiei consemnate in diferitele dictionare, concluzionand ca in general creativitatea consta in"realizarea de combinatii noi, originale, de idei vechi “. Combinatiile noi trebuie sa aiba o anumita valoare.
Creativitatea este un concept destul de vag si oarecum imprecis. Michel si Bernardette Fustier (1988) arata ca in mintea omului obisnuit creativitatea este legata de expresii si creatii artistice, de inventii tehnologice sau descoperiri stiintifice, de comunicare interumana, de educatie de comportamentele personale si de miscarile sociale. Ea semnifica: adaptare, imaginatie, constructie, originalitate, evolutie, libertate interioara, talent literar, distantare fata de lucrurile deja existente.
H. Jaoui, definind creativitatea ca atitudinea de a realiza ansambluri originale si eficiente plecand de la elemente preexistente, considera ca oricine poate fi creativ (H. Jaoui, 1990, p. 70 ).
Dezvoltarea creativitatii elevilor
label
Proiecte
calendar_month
2014-01-08, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
V.E