Invatarea, ca proces si caracteristica umana fundamentala, permite fiintelor umane achizitionarea de valori, cunostinte, atitudini si comportamente, astfel incat in urma unui proces de invatare fiecare persoana sa poata sa stie sau sa faca anumite lucruri pe care nu le stia si nu le putea face inainte ca acest proces sa aiba loc. De asemenea un proces de invatare ne permite sa stim si sa putem face mai bine un anumit lucru, decat l-am stiut si l-am putut face inainte ca procesul invatarii sa aiba loc.

Despre invatarea umana si cea scolara exista teorii diferite, prin intermediul carora sunt analizate elementele de constructie ale aportului complex dintre ceea ce se cheama in termeni de specialitate input si output educational. Numerosi cercetatori au scos in evidenta miracolul invatarii umane, legat de miracolul limbajului: omul este fiinta care poate sa transforme un input oarecare intr-un output diferit. Uneori mult mai bogat decat stimulul initial.

Teoriile cognitiviste au scos in evidenta rolul pe care il joaca structurile interioare ale fiecarui individ, care nu este doar un receptor pasiv de imput, ci este in stare sa construiasca „ cu capul propriu „ceea ce este oferit de simtul sau/ si sa-si aleaga stimulii in functie de aceste structuri interioare.



Orice masura de reforma a invatamantului preuniversitar – noi planuri de invatamant, programe si manuale scolare, descentralizarea manageriala si financiara, intarirea si asezarea pe baze noi a relatiilor dintre scoala si familie si comunitate, schimbari de ordin calitativ in domeniul formarii initiale si continue a personalului didactic si nedidactic, extinderea accesului scolilor la noile tehnologii informationale etc – trebuie sa aiba in vedere, in ultima instanta, procesele si rezultatele invatarii scolare si efectele acesteia asupra dezvoltarii personale si asupra mediului economic si social.

In contextul reformei invatamantului, didacticile de specialitate si programele de formare ale personalului didactic vor trebui sa faciliteze cunoasterea si aplicarea de catre profesori si educatori a acelor practici scolare care permit si stimuleaza valorizarea elevilor ca subiecti ai propriei lor formari. Cunostinte de-a gata, oferite chiar foarte corect si cuprinzator nu pot suplinii in nici un fel participarea fiecarui elev la procesul constructiei cunoasterii si actiunii specifice diferitelor domenii in grupul de invatare din care el face parte.

Invatarea scolara intr-o societate care isi propune cultivarea valorilor, principiilor si practicilor democrate, trebuie sa aiba in vedere coordonate diferite, care tin atat de forma cat si de continutul procesului didactic.