Notiunea de educatie a determinat formularea mai multor definitii, luandu-se in considerare diverse aspecte: scopul educatiei, natura procesului, continutul educatiei, laturile sau functiile actului educativ. Etimologic, „educatie” provine din latinescul „ educo–are” ce inseamna „a creste, a instrui, a forma, a scoate din”. Am putea spune ca educatia inseamna a scoate individul „din starea de natura” si a-l introduce „in starea de cultura”.
Educatia este una dintre cele mai nobile si mai complexe activitati umane. Ea se realizeaza in perspectiva unui ideal de personalitate umana, acordat la repere culturale si istorice bine determinate. Educatia este absolut necesara omului, existand in acesta dorinta, inclinatia, dar si capacitatea de a raspandi zestrea intelepciunii si invataturii sale, de a se perpetua spiritualiceste, dincolo de timpul si spatiul ce i-au fost harazite. Prin educatie, omenirea dureaza si dainuie. Din aceasta perspectiva, o cultura importanta trebuie sa dispuna si de un invatamant pe masura. Prin el, isi construieste elementele dainuirii sale .Acest lucru se intampla daca tinem cont de cele doua mari scopuri ale educatiei; primul este “sa dam copilului cunostinte generale de care ,bineinteles, va avea nevoie sa se serveasca : aceasta este instructia. Celalalt e sa pregatim in copilul de azi pe omul de maine si aceasta este educatia.” Nu achizitia in sine este valoroasa, ci cum, cand si ce se actualizeaza atunci cand trebuie.
