label Proiecte autorenew 2025-09-29, 16:57
1 CONCEPTUL DE INFLATIE
Unul din obiectivele esentiale ale politicii economice este, in cazul majoritatii statelor contemporane, combaterea sau macar limitarea inflatiei. Cu toate acestea, nu numai definirea si masurarea inflatiei, ci si insasi natura fenomenului inflationist actual, precum si mijloacele cele mai potrivite de lupta contra inflatiei continua sa provoace numeroase controverse. Desi exista diferentieri intre diversele curente de gandire economica, sociala si politica privind natura si efectele inflatiei, se poate vorbi de un consens privind necesitatea controlarii inflatiei si evitarii procesului inflationist.




Sensul initial al notiunii de "inflatie" este legat de ideea de "umflare", de "crestere", insa de o crestere daunatoare. De obicei, se considera ca aceasta stare provine din existenta unei cantitati excedentare de moneda, dar inflatia nu este legata numai de fenomenele monetare.

In analizele moderne o alta idee asociata notiunii de "inflatie" este aceea ca inflatia constituie un fenomen dinamic, care apare in miscare, in cazul in care echilibrul este perturbat, pentru a fi regasit din nou. Limbajul economic contemporan este foarte sugestiv in aceasta privinta, cuprinzand expresii ca "presiuni inflationiste", "tensiuni inflationiste" (fenomene inflationiste minore si partiale) toate acestea sugerand ca inflatia apartine domeniului dinamicii economice. Deci, inflatia este un fenomen care se desfasoara in timp si care reflecta anumite "forte" contrare care intretin sau deregleaza o miscare prealabila.