Poluarea apei
calendar_month 18 Mar 2013, 00:00
Nascuta ca o ramura a biologiei, nimeni nu prevestea ecologiei un stralucit viitor social. Dar, treptat, implicatiile sale s-au diversificat, amplificat si complicat. Studiind echilibrele naturale, ecologistii au prevazut degradarea lor treptata; dupa cateva decenii, dezvoltarea societatilor industriale a modificat profund mediul planetar.
Aparitia si amplificarea poluarii, disparitia unor specii, afirmarea problemelor globale s.a. au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia relevata tot de ecologie este si ea fundamentala: omul nu poate sa actioneze la nesfarsit asupra mediului sau :fara a pune in discutie ruperea absoluta a echilibrelor ecologice esentiale. Pe aceasta cale s-a impus o alta notiune, problema-cheie a lumii contemporane: protectia mediului.
Totodata, pe masura constientizarii mizei ecologice, stiintele biologice au facut apel la stiintele umane: etnologia a denuntat „decivilizarea" promovata de occidentali contra etniilor si culturilor minoritare; demografia s-a confruntat cu cresterea mondiala a populatiei si impactul pe masura asupra mediului; sociologia a perceput un razboi intre societate si natura; cuvinte precum natura, stiinta, tehnica au trezit filozofia, care a hranit vechile sale dezbateri asupra acestor noi constatari.
Aparitia, dezvoltarea si constituirea legislatiei romanesti privind protectia mediului intr-o ramura de drept autonoma si a dreptului mediului ca disciplina stiintifica au o istorie relativ indelungata, care a cunoscut mai multe etape, cu caracteristici proprii.
Treptat, de la primele reguli nescrise, de drept cutumiar, care vizau aspectele minore de ocrotire a naturii si pana la reglementarile actuale, care se armonizeaza cu legislatia comunitara si normele juridice privind problemele ecologice globale, in cadrul unui proces adesea contradictoriu, s-a scris istoria acestei ramuri postmoderne de drept.
Conceptiile generale exprimate de reglementarile juridice au evoluat si ele de la o abordare utilitarista, de ocrotire a factorilor de mediu in raport direct cu valoarea lor economica, cu utilitatea prezentata pentru om si numai in subsidiar, pe cale indirecta, de consecinta, vizandu-se si protejarea naturii, prin recunoasterea nevoii de conservare a mediului natural ca interes uman fundamental, pana la viziunea care pune inainte de toate valoarea intrinseca a mediului, protejandu-se elementele sale care sunt sau nu necesare omului pentru supravietuire ori exploatate de acesta.
Acest proces a fost puternic influentat de evolutiile reglementarilor internationale in materie, inainte de 1989, de prima Conferinta a O.N.U. privind mediul uman (Stockholm, iunie 1972), si dupa 1990, de hotararile Conferintei mondiale de la Rio de Janeiro (iunie 1992) si ale Conferintei de la Johannesburg (septembrie 2002), precum si de eforturile de integrare euro-atlantica. Aderarea Romaniei in UE (1 ianuarie 2007) marcheaza o noua etapa a dezvoltarii dreptului mediului.
Aparitia si amplificarea poluarii, disparitia unor specii, afirmarea problemelor globale s.a. au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia relevata tot de ecologie este si ea fundamentala: omul nu poate sa actioneze la nesfarsit asupra mediului sau :fara a pune in discutie ruperea absoluta a echilibrelor ecologice esentiale. Pe aceasta cale s-a impus o alta notiune, problema-cheie a lumii contemporane: protectia mediului.
Totodata, pe masura constientizarii mizei ecologice, stiintele biologice au facut apel la stiintele umane: etnologia a denuntat „decivilizarea" promovata de occidentali contra etniilor si culturilor minoritare; demografia s-a confruntat cu cresterea mondiala a populatiei si impactul pe masura asupra mediului; sociologia a perceput un razboi intre societate si natura; cuvinte precum natura, stiinta, tehnica au trezit filozofia, care a hranit vechile sale dezbateri asupra acestor noi constatari.
Aparitia, dezvoltarea si constituirea legislatiei romanesti privind protectia mediului intr-o ramura de drept autonoma si a dreptului mediului ca disciplina stiintifica au o istorie relativ indelungata, care a cunoscut mai multe etape, cu caracteristici proprii.
Treptat, de la primele reguli nescrise, de drept cutumiar, care vizau aspectele minore de ocrotire a naturii si pana la reglementarile actuale, care se armonizeaza cu legislatia comunitara si normele juridice privind problemele ecologice globale, in cadrul unui proces adesea contradictoriu, s-a scris istoria acestei ramuri postmoderne de drept.
Conceptiile generale exprimate de reglementarile juridice au evoluat si ele de la o abordare utilitarista, de ocrotire a factorilor de mediu in raport direct cu valoarea lor economica, cu utilitatea prezentata pentru om si numai in subsidiar, pe cale indirecta, de consecinta, vizandu-se si protejarea naturii, prin recunoasterea nevoii de conservare a mediului natural ca interes uman fundamental, pana la viziunea care pune inainte de toate valoarea intrinseca a mediului, protejandu-se elementele sale care sunt sau nu necesare omului pentru supravietuire ori exploatate de acesta.
Acest proces a fost puternic influentat de evolutiile reglementarilor internationale in materie, inainte de 1989, de prima Conferinta a O.N.U. privind mediul uman (Stockholm, iunie 1972), si dupa 1990, de hotararile Conferintei mondiale de la Rio de Janeiro (iunie 1992) si ale Conferintei de la Johannesburg (septembrie 2002), precum si de eforturile de integrare euro-atlantica. Aderarea Romaniei in UE (1 ianuarie 2007) marcheaza o noua etapa a dezvoltarii dreptului mediului.
Noutati
