label Referate autorenew 2025-09-29, 16:57
Realizarea si studiul reactiilor nucleare nu pot fi facute decat daca particula-proiectil va primi o energie cinetica suficienta pentru a initia reactia. Ca urmare, se construiesc acceleratoare de particule capabile sa furnizeze energia necesara.

Pot fi accelerate in mod direct doar particule cu sarcina, in acest scop utilizandu-se diverse combinatii de campuri electrice si magnetice, statice sau variabile, omogene sau neomogene. Dezvoltarea acceleratoarelor incepe dupa 1962, ca urmare directa a descoperirii reactiilor nucleare. In tab.1 sunt cuprinse principalele date privind acceleratoarele de particule.

Primul tip de accelerator este cel electrostatic sau direct. El se compune dintr-un generator de inalta tensiune (continua), o sursa de particule, un tub de accelerare si o tinta. Aceste parti componente pot fi gasite, cu mici modificari, la toate tipurile de acceleratoare. Generatorul de inalta tensiune, poate fi o masina electrostatica, un transformator ridicator de tensiune urmat de un grup de redresori, sau instalatii special construite, cum ar fi generatorul Van de Graaff sau generatorul de cascada, de tipul Cocroft-Walton.

Tensiunea inalta pe care o furnizeaza generatorul se aplica unor electrozi ce formeaza un condensator. Unul dintre electrozi contine sursa de particule, iar pe celalalt se pune tinta formata din nucleele pe care dorim sa le bombardam. In cursul acelerarii particulele trec printr-un tub vidat, numit tub de accelerare.