Cum citim o poveste in imagini? Exista vreo legatura intre modul in care citim un text si modul in care citim un tablou? si, mai ales, atunci cand imaginea in chestiune este narativa, care este legatura cu textul si, de asemenea, care este diferenta fata de el? Pana la urma, toate aceste intrebari se invartesc in jurul unei probleme aparent simple, si anume ce este o naratiune vizuala. Vom incerca asadar sa definim naratiunea vizuala pornind de la interdependenta dintre text si imagine, dar luand in consideratie in egala masura mijloacele pur plastice prin care artistul poate spune o poveste.
Studiul relatiilor intre literatura si pictura a cunoscut de-a lungul vremurilor diverse abordari. De la Aristotel, care vede poezia si pictura in egala masura drept arte ale imitatiei, trecand apoi prin celebrul dicton horatian, ut pictura poesis, sau prin asemanarile tematice dintre cele doua arte subliniate in Renastere sau Clasicism si pana la Lessing, care va incerca sa marcheze diferentele dintre ele, artele vizuale si literatura au fost de multe ori vazute ca arte surori. in secolul XX problema studiului interdisciplinar este reluata cu foarte mult interes, din diverse perspective: istoria artei, a literaturii, iconologie, semiotica vizuala, sau sociologie.
Comparatismul este indeosebi interesat de evolutia paralela a literaturii si a artelor plastice vazand in relatia dintre ele multiple posibilitati ale unei interpretari capabile a pune in lumina aspecte imposibil de relevat intr-un alt tip de cercetare.
Este adevarat insa ca pot aparea dese confuzii terminologice atunci cand se folosesc aceleasi denumiri pentru curente in pictura sau sculptura si literatura. Spre exemplu, cazul termenului baroc, imprumutat de istoria literara din domeniul artelor plastice a pus o serie de probleme de adaptare a termenilor, sau exemplul impresionismului care se defineste foarte diferit in cele doua arte. in acelasi timp insa, cateodata, tocmai diferentele dintre diversele acceptii ale termenilor pot pune in lumina aspecte edificatoare. Din acest motiv, studiul relatiilor dintre arte, fie ele pictura si literatura, muzica si literatura sau chiar arta si stiinta ocupa la acest inceput de mileniu atentia comparatistilor.
Pe de alta parte, daca literatura si artele vizuale au fost vazute de-a lungul secolelor ca arte surori este pentru motive care au variat destul de mult. in Evul Mediu de exemplu, cuvantul si pictura erau puse in slujba teologiei si aveau rolul de a transmite cat mai bine si mai emotionant sensul religios. Frescele din biserici transpuneau in imagine istoriile biblice, clarificand sensul lor pentru cei ce nu stiau sa citeasca, iar enluminurile ofereau un simulacru vizual al textului, materializand in acelasi timp intr-o forma frumoasa si nobila cartile considerate esentiale.
Se poate astfel observa ca imaginea medievala este pusa explicit in slujba cuvantului, cuvant care, la randul lui, se inscrie nu in zona fictiunii, ci in cea a canonului teologic. Din acest motiv, naratiunea medievala se adapteaza permanent continutului sau si de cele mai multe ori apare chiar insotita de un verset clarificator; si la nivelul formei imaginea se supune canonului acceptat de biserica, iar libertatea pictorului functioneaza in limite precise.
Conceputa pentru a fi receptata printr-un sistem semiotic clar si precis, arta medievala dobandeste sens in functie de pozitia imaginii in complexul arhitectural bisericesc, tipul vizual reluat constant si, mai ales, atributele care insotesc personajele; nu in ultimul rand, cultura privitorului joaca un rol esential in interpretare. De aceea, acest tip de imagine poate fi inteles numai daca receptorul reuseste sa decripteze universul vizual prin si numai prin universul cartii.