Adolescenta este subiectul privilegiat si controversat al psihopedagogilor, generator de opinii si discutii contradictorii. Unii o considera”varsta ingrate”, altii, dimpotriva, “varsta de aur”.Mai dramatic este insa faptul ca atat unii cat si altii au dreptate. Diversitatea opiniilor referitoare la adolescenta deriva din complexitatea in sine a acestei etape din viata omului, cu o dinamica exceptionala in timp, cu multideterminari si multiconditionari, dar si din pozitia oarecum incerta pe care o ocupa adolescentul in sistemul perioadelor evolutive ale vietii.

Totusi adolescentul oscileaza din punct de vedere al comportamentului intre copilarie si maturitate, fiind insa intors mai mult cu fata spre adult.Adolescenta inseamna nu numai iesirea tanarului din pubertate, ci si iesirea din societate de tip tutelari familial si scolar pentru a se integra in viata sociala, cu toate caracteristicile ei pentru a se integra in generatia sa.Desi dependent material de familie, adolescentul devine independent in planul aspiratiilor, ideilor.



Pe prim plan trece trebuinta de autoinstruie a acestuia in vedera confruntarilor viitoare (examene, alegerea profesiunii) modificandu-se totodata si atitudinea fata de invatare.

Adolescenta este etapa cea mai dinamica a dezvoltarii umane care exceleaza prin multitudinea, diversitatea si complexitatea modificarilor la care este supus organismul. Ea se ascocieaza cel mai frecvent cu elanul corpului, fapt ce echivaleaza cu accelerarea cresterii corpului si a transformarilor interne. Se adauga si elanul inimii, care aduce cu sine renovarea sensibilitatii, reorganizarea profunda a planului afectiv-motivational.In sfarsit, adolescenta este elanul mintii, a dezvoltarii capacitatilor intellectual-reflexive (inteligenta, imaginatia) care vor grabi formarea constiintei.