Socotim necesar sa precizam ca observatia, ca metoda folosita in psihologie asa cum multi tind sa considere, devine o insusire care are la baza exclusiv functia vederii. in realitate, observatia consta in concentrarea tuturor simturilor - a mecanismelor, respectiv a analizatorilor, prin care omul ia contact de modificarile survenite in mediul extern sau intern - pe o durata mai lunga, asupra unui obiect sau fenomen, in scopul de a-i determina structura sau particularitatile de comportare.



Este adevarat ca vederea ocupa un loc amplu, deosebit de important, in procesele de observare. Observatia ca metoda nu se limiteaza la vedere ci implica si auz, miros, uneori pipait iar alteori chiar simtul gustului. in plus, dirijarea sistematica, convergenta a acestor mecanisme de cunoastere presupune atentie, iar integrarea intr-un tablou unitar a elementelor furnizate de aceste cai diferite este conditionata de participarea gandirii.

Datorita caracterului ei complex, cunoasterea care se bazeaza pe observatie nu se limiteaza la aspectele de suprafata, direct sesizabile. Astfel, cu ajutorul mecanismelor gandirii (judecata, rationamentul, de tip analitic sau sintetic, inductiv sau deductiv) patrunde dincolo de acestea, dezvaluind laturi noi, anterior necunoscute. Credem ca este necesar sa insistam asupra acestei "interpretari" - cu ajutorul gandirii - a datelor realitatii ea trebuind sa se efectueze cu multa prudenta, sub controlul riguros al datelor concrete, altfel se poate ajunge usor la concluzii si interpretari gresite, exagerate.