Nu pentru prima data sta Braila fata in fata cu armata imperiala rusa in acesti ani. Cale semnificativa in drumul rusilor inspre stramtori, punct de intalnire al sferelor economice si culturale ale Dunarii de jos, Curburii Carpatilor, Campiei Romane si Dobrogei, acest port devenit oras „pe care nu noi l-am dat altora, ci altii ni l-au dat noua” dupa cum spune Nicolae Iorga despre originea locului, a intrat in deosebite randuri in planurile anti-otomane ale Rusiei mai fiind cucerit in 1770, 1809 si asediat fara succes in 1791, in toate aceste dati avand o insemnatate aparte ca cap de pod si depozid militar.



Spre deosebire insa de datile anterioare, cand puterea si protectoratul Rusiei asupra zonei se intemeia numai pe superioritatea militara a acesteia, in acesti ani jucatorii occidentali gasesc disponibilitatea de a intra in arena politico-militara a orientului european, de a legitima influenta rusa chiar si numai pentru a pondera avantul tot mai accentuat al rusilor inspre Balcani si Levant.

Astfel intr-o desfasurare a politicilor continentale de care ne vom mai lovi cu 120 de ani mai tarziu, dupa ce in 1826 problema elena este despartita de cea a Principatelor care sunt date in sfera de influenta a Rusiei, si dupa ce, un an mai tarziu, la Navarino, flota intrunita turco-egipteana este anihilata, in aprilie 1828, armata rusa sub comanda generalului Wittgenstein trece Prutul iar din cele doua corpuri ale sale, corpul 7 armata, dispunand de tot parcul de asediu al expeditiei se indreapta spre Braila (sub comanda operativa lui Voinov si sub cea politica a Marelui Duce Mihail) in timp ce corupul 6 se indreapta spre Bucuresti.