A descatusat energii colosale si a impins la maxim oamenii spre limitele rezistentei fizice si mai ales psihice. A bulversat comunitatile si a canalizat cotidianul intr-o singura forma : campania. Oamenii, descoperitori recenti ai televiziunii ca spectacol, sta teau in fata aparatelor ore in sir incercand sa soarba fiecare cuvant, fiecare gest, fiecare imagine. Se infla carau si se infuriau in funct ie de mesajele pe care le primeau din cutia aceea micuta . Desi rezultatele erau previzibile, oamenii nu erau interesati de alegeri cat de preambulul lor. Era ca un imens show televizat la care erau invitat i sa participe.
Era, atunci in 1990, un joc nou si fascinant. Intelectualii radeau de modul uneori pueril in care „nou-nascutii“ politicieni incercau sa -si croiasca drum spre ceea ce avea sa devina arena privilegiatilor. Oamenii simpli se minunau de imaginile candidatilor veniti dinoccident care le promiteau o viata minunata in schimbul simplului gest de a pune stampila in chenarul cu numele lor. Se vorbea mai ales de viitor. Atacurile erau indreptate spre o singura parte. Singura pe piata atunci, Televiziunea Romana facea cu greu fata (din cauza lipsei tehnicii si a oamenilor pregatiti pentru astfel de evenimente) cerintelor campaniei. Norocul ei ca si telespectatorii erau in faza de copilarie a „alegatorului“.
In 1992, situat ia a fost aproape identica. Oamenii nu iesisera din febra innoirilor postrevolut ionare. Apele abia incepusera sa se limpezeasca si marea ruptura intre „idolii“ primilor ani, Roman si Iliescu, a avut darul de a insufleti campania electorala care, in alte condit ii, ar fi fost iar o cursa cu un castiga tor anuntat.
