„Comunicare“ si „informatie“ sunt doua concepte atat de inrudite astazi, incat nici o consideratie asupra comunicarii nu poate fi deplina fara o explicitare a informatiei. in stiinta comunicarii, informatia este, in general, „ceea ce se comunica intr-unul sau altul din limbajele disponibile“. Cu alte cuvinte, informatia trebuie considerata ca o combinatie de semnale si simboluri. Semnalele ne pot duce cu gandul la undele sonore pe care le emitem in actul vorbirii, la undele radio sau la cele de televiziune.

Purtatoare de informatie, semnalele sunt in sine lipsite de semnificatie. Ele pot insa purta semnificatii care - datorita unor conventii sociale - pot fi decodate. Altfel spus, semnificatia unui simbol este dependenta de un consens in practica sociala. Indiferent care este natura semnalelor folosite de emitator pentru ca influentarea receptorului sa se produca si sa se obtina efectul scontat, ambele instante - atat emitatorul, cat si receptorul - trebuie sa atribuie aceeasi semnificatie semnalelor utilizate.

Putem distinge astfel trei valente ale conceptului de informatie:

• aspectul sintactic al informatiei - succesiunea impusa semnalelor grafice, auditive sau electrice, ca fiind impusa de catre emitator;
• aspectul semantic al informatiei - semnificatia ce le este acordata semnalelor pe baza conventiilor sociale;
• spectul pragmatic, ceea ce se intampla cu informatia primita sau cu efectul acesteia asupra receptorului.

Semnificatia nu are cum sa fie identica pentru cei ce participa la actul comunicativ. Astfel, trebuie facuta distinctia intre informatia semantica intentionala (informatia pe care emitatorul vrea sa o transmita) si informatia semantica realizata (informatia pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat).

Comunicarea porneste de la emitatorul care intentioneaza sa transmita informatia si care foloseste un cod care ii serveste cel mai bine scopului sau. Actul comunicarii se incheie cu implicatiile pragmatice pentru receptor, etapa finala a transferului de informatie.