label Referate autorenew 2025-09-29, 16:57
Activitatea economica a fiecarei tari se desfasoara potrivit unui mecanism economic, in care principala functie este cea de conducere si reglare a proceselor economice. Un rol important in realizarea acestei functii revine pietei concurentiale, pe care se regleaza raportul de interese prin participarea agentilor economici la formularea cererii si ofertei, la infaptuirea lor si a echilibruui economic.

in acest context, statul participa atat ca agent economic, cat si ca autoritate publica, prin functia acestuia de a crea si exercita cadrul legislativ. Statul influenteaza derularea proceselor economice prin parghiile economico-financiare la care poate apela: parghia fiscala, parghia vamala, cea a cheltuielilor publice. Piata genereaza, la randul ei, factori de influenta precum pretul, costul, profitul, dobanda etc. Cuantificat in forma monetara, acest mecanism financiar il reflecta, de fapt, pe cel economic. Bugetul de stat detine in cadrul sistemului financiar, 25-30%.

Din punct de vedere juridic, bugetul de stat reprezinta o lege, un act normativ (necesita aprobarea in parlament) cu caracter previzional (prevazut pentru o perioada de timp in viitor) si obligatoriu, care prevede si autorizeaza veniturile si cheltuielile statului, pe durata unui an. Bugetul de stat reflecta optiunile de politica economica, sociala si financiara ale statului, referitoare la o perioada de un an.