Inzestrat cu o sensibilitate nativa, cu o emotivitate intensa, copilul este receptiv la poezie de la o varsta destul de mica, fiind impresionat , nu de continut ,pe care adesea nu-l intelege, ci de eufonia versului. De aceea ,copiii invata, si chiar creeaza, poezii cu care isi insotesc anumite actiuni din timpul jocului, simt placerea sa spuna poezii. De cele mai multe ori sunt stimulati si de familie, in atmosfera careia copilul isi arata prezenta printr-opoezie. ”Ştii o poezie?”, este cel mai adesea intrebat copilul si astfel recitarea unei poezii devine o problema de personalitate, un mijloc prin care copilul isi castiga un loc in familie sau in colectivitate.



Asadar, poezia este o prezenta necesara in viata copilului, chiar daca intelegerea si receptarea constienta a acesteia sunt ingreunate de faptul ca limbajul poetic este preponderent figurat, iar imaginea artistica are valoare generala, de simbol. in consecinta, neindrumati copiii invata poezia mecanic, inteleg ca ea e un sir de cuvinte care suna frumos, dar nu-i simt emotia si, ca urmare, chiar intonatia recitarii e deficitara.

Dar poezia este sinonima cu frumosul si ea are multiple valente educativ-formative ce se cer valorificate la varsta prescolara. Acest imperativ se realizeaza in gradinita, indeosebi prin activitatea de memorizare, care presupune strategii didactice, variate si complexe, avand ca obiectiv invatarea constienta a poeziilor de catre prescolari, receptarea acestora atat din punct de vedere al continutului -variat si atractiv- cat si, mai ales in ce priveste forma poetica, adica aspectul lexical, fonetic, ritmul, intonatia expresiva.