Prin mijloace de comunicare de masa intelegem aici orice mod de difuzare publica a mesajelor, pe cale scrisa, prin radio sau televiziune, mergand pana la internet. Faptul de a publica sau de a pune informatiile la dispozitia unui public nedefinit constituie criteriul esential. Dreptul mass-media guverneaza exercitarea acestor activitati. El tine cont cu pre cadere de nivelul tehnicilor, de folosirea acestora, de constrangerile economice si de astep tarile publicului. Se refera mai ales la statutul intreprinderilor si al personalului, la regimul de responsabilitate sau statutul continutului, la drepturile de autor si drepturile conexe.
Dreptul mass-media era, pana de curand, de natura esentialmente nationala, adica rezultatul si reflectarea diversitatii de forme de organizare politica, de culturi si de traditii juridice. De acum inainte, el nu mai poate fi perceput in acest unic sens, nemaiput^ndu-si pastra o singura dimensiune. Informatia si programele circula in prezent dincolo de frontiere, lucru ce se petrecea chiar cu mult timp inainte de aparitia internetului. O minima armonizare a legislatiilor nationale pare, prin urmare, indispensabila, data fiind lipsa unui veritabil drept international al mass-media, constitutiv si caracteristic unei reale societati sau organizari internationale. Dar o asemenea organizare nu exista inc sau este foarte limitata la nivel mondial si chiar regional european, de exemplu.
Dupa ce vom incerca sa punctam anumite principii si caracteristici ale dreptului mass-media, vom prezenta, in linii mari, articularile si continutul s u esential, plecand in special de la situatia franceza.