1. Formarea si evoluţia statului:
Teritoriul Norvegiei este locuit din antichitate de triburi germanice. Micile regate feudale se unesc, in 872, sub regele Harald I Harfagar (860-933). in secolele IX – XI, vikingii intreprind expediţii care-i poarta din Norvegia pe coastele Islandei, Groenlandei, Americii de Nord si Mediteranei.
La inceputul secolului XI este adoptat crestinismul, iar in prima jumatate a secolului XVI are loc reforma. in 1262, Norvegia isi extinde domin ia asupra Islandei. La stingerea dinastiei intemeiate de Harald I Harfagar, regele Suediei, Magnus Eriksson, devine si suveran al Norvegiei (1319-1371). in urma unei alianţe dinastice, intre 1380 si 1814, Norvegia ramane legata de Danemarca printr-o uniune personala. impreuna cu Islanda, Suedia si Finlanda, Norvegia face parte, intre 1397 si 1523, din Uniunea de la Kalmar al carei hegemon este Danemarca. Cedata de Danemarca, Suediei, prin pacea de la Kiel (1814), Norvegia obţine un statut autonom (20 octombrie 1814), ramanand legata de Suedia numai prin acelasi monarh.
La 7 iunie 1905, uniunea personala este denunţata, iar Norvegia se proclama stat independent. in primul razboi mondial, Norvegia este neutra, iar in cursul celui de al II-lea razboi mondial este ocupata de trupele Germaniei naziste (1940-1945). in 1920, Liga N iunilor acorda insulele Spitzbergen, Norvegiei.
Din 1945 pana in 1961, Partidul Laburist a deţinut o majoritate absoluta in parlament. Guvernul, condus de prim ministrul Einar Gerhardsen, a pus in practica un program bazat pe ideile economice ale lui Keynes, punand accent pe industrializare finanţata, cooperare intre sindicatele din comerţ si organiz iile angajatorilor. Multe dintre masurile statului de controlare a economiei, impuse pe durata razboiului, au continuat, cu toate ca r ionalizarea produselor lactate s-a anulat, in 1949. Cu toate acestea, controlul preţurilor si r ionalizarea caselor si masinilor a continuat pana in 1960.
Alianţa cu Marea Britanie si SUA de pe vremea razboiului a fost continuata in perioada postbelica. Desi aveau ca scop implementarea unei economii socialiste, Partidul Laburist s-a distanţat treptat de comunisti (in special, dupa ce Uniunea Sovietica a preluat controlul asupra Cehoslovaciei, in 1948), si a intarit legaturile cu SUA in domeniul politicii externe si de aparare. Norvegia a beneficiat de Planul Marshall incepand cu 1947.
Fisa de tara - Norvegia
label
Referate
calendar_month
2011-03-13, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:59
history_edu
Dumitru