Conceptul de identitate a devenit tema majora in stiintele sociale intre anii ’70 si ’80. Focalizarea cercetarilor asupra identitatii isi are sursele pe de o parte in perspectiva cognitiva din psihologia sociala, iar pe de alta parte in interesul academic fata de asa numita “me generation” din anii ’80, caracterizata prin cresterea ratei de divortialitate, specula economica si formarea generatiei “yuppies”.



In sociologie, tema identitatii este prezentata mai ales prin prisma rasei si etniei, dar si ca definire a sinelui in viata cotidiana. Aceasta din urma opereaza distinctia intre “I” (eu) si “Me” (mine), prima reflectând ipostaza de actor social al individului, partea spontana si creativa a sinelui, iar cea de a doua reflectând ipostaza asumarii rolurilor de catre individ, partea sociala a sinelui. Din aceasta perspectiva intereseaza conflictele dintre “I” (eu) si “Me” (mine) si rezolvarea lor. In definirea sinelui, psihologia accentueaza “personalitatea“ iar sociologia “fenomenul socializarii“.

In abordare identitatii, din perspectiva mai cuprinzatoare a psihologiei sociale, pot fi distinse doua orientari majore, cea americana in care conceptul predominant este “self”-ul si cea europeana in care accentul e pus pe “identitate” (identity) si “identitate sociala” (social identity). Aceasta distinctie se suprapune cu cea dintre identitatea personala si identitatea sociala. Ea se reflecta si la nivelul abordarii paradigmatice.