Uniunea Europeana este rezultatul eforturilor depuse incepand din anii 1950 de catre promotorii Europei Comunitare. Ea reprezinta cea mai avansata organizatie de integrare multilaterala, avand posibilitatea de actiune atat in domeniul economic, social si politic, cat si in domeniul drepturilor omului si al relatiilor externe ale celor 15 state membre.
Tratatul de la Paris din 1951 a intemeiat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), iar tratatul de la Roma din 1957 Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA), constituind impreuna Comunitatile Europene. Tratatul de la Roma a fost modificat in 1986, prin semnarea Acordului Unic European, si in 1991, prin semnarea Tratatului asupra Uniunii, adoptat la Maastricht.
Toate aceste acte din 1951, 1957, 1986 si 1991 constituie baza constitutionala a ceea ce numim, in prezent, Uniunea Europeana (UE), stabilind intre statele membre legaturi juridice care merg dincolo de relatiile contractuale intre statele suverane.
Potrivit tratatului de la Roma (1957) si a dispozitiilor adoptate ulterior de catre institutiile sale, Uniunea Europeana urma sa se realizeze treptat, pe etape, mai intai sub forma unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicand, in prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar in a doua etapa libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca si adoptarea monedei unice in teritoriul comunitatii. intr-o etapa viitoare se prevedea si realizarea uniunii politice a tarilor membre.
in conceptia Tratatului de la Roma, uniunea economica si monetara implica pe langa unificarea politicilor economice generale si sociale ale tarilor membre si o convertibilitate reciproca totala si ireversibila a monedelor tarilor membre si apoi punerea in circulatie a unei monede unice. Prevederile referitoare la uniunea economica si monetara aveau un caracter general, sarcina concretizarii lor revenind organelor comunitare create ulterior. Se aprecia ca Uniunea vamala este o realizare prea fragila, singura nefiind in masura sa sustina edificarea pietei unice si a altor obiective cuprinse in tratat, fapt ce impunea ca uniunea economica sa treaca printr-o uniune monetara.
Integrarea economiei romanesti in organismele si structurile europene
label
Referate
calendar_month
2010-04-29, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
studentie.ro