In filosofia mintii, prin semn al mentalului se intelege o trasatura pe care o au toate starile mentale si numai starile mentale. Ea caracterizeaza starile constiente, credintele, gandurile, dorintele, visurile, vointa, toate fiind ”despre” anumite lucruri.

Franz Brentano propunea ca semn al mentalului intentionalitatea: trasatura starilor mentale de a fi despre ceva din afara lor insele, in cartea sa ”Psihologia din punct de vedere empiric”, din care voi cita doua paragrafe deja celebre:

”Orice fenomen mental este caracterizat prin ceea ce Scolasticii Evului Mediu numeau inexistenta intentionala(ori mentala) a unui obiect, si ceea ce am putea numi, desi nu in totalitate lipsit de ambiguitate, referirea la un continut, directionarea catre un obiect (care nu trebuie inteles aici drept un lucru), sau obiectivitate imanenta. Fiecare fenomen mental include contine in sine ceva ca obiect, desi nu toate in acelasi mod. in (re)prezentare, ceva este (re)prezentat, in judecata, ceva este acceptat sau negat, in iubire, iubit, in ura, urat, in dorinta, dorit si asa mai departe.

Aceasta inexistenta intentionala este caracteristica exclusiv fenomenelor mentale. Niciun fenomen fizic nu prezinta ceva asemanator. Putem, prin urmare, defini fenomenele mentale spunand ca sunt acele fenomene care contin un obiect intentional in sine.”

Aceasta pretentie revine prin sustinerea a doua teze:

A) Toate starile mentale sunt intentionale, adica au proprietatea de a fi ”despre ceva”, se refera la un continut, sunt directionate catre ceva;

si

B) Orice contine un obiect intentional in sine (adica este despre ceva, se refera la ceva), prezinta intentionalitate, se defineste drept o stare mentala.