Managementul intreprinderilor mici si mijlocii
calendar_month 23 Iun 2014, 00:00
Intreprinzatorul este persoana fizica autorizata sau persoana juridica ce, in mod individual sau in asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizeaza o societate comerciala, denumita in continuare intreprindere, in vederea desfasurarii unor fapte si acte de comert conform prevederilor legale.

Prin intreprindere, se intelege orice forma de organizare a unei activitati economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare sa faca acte si fapte de comert, in scopul obtinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestari de servicii, din vanzarea acestora pe piata, in conditii de concurenta.

In ceea ce priveste definirea IMM-urilor, nu exista o definitie clara a acestora. De obicei, in incercarea de a defini intreprinderile mici si mijlocii se iau in considerare aspecte legate de dimensiunea afacerii, precum: cifra de afaceri, capital social, numarul de personal, profitul.
Dintre toate acestea cel mai important/frecvent criteriu utilizat este cel al numarului de personal. Astfel, in functie de numarul mediu scriptic anual de personal, IMM-urile se definesc dupa cum urmeaza:
- pana la 9 salariati - microintreprinderi;
- intre 10 si 49 de salariati - intreprinderi mici;
- intre 50 si 249 de salariati - intreprinderi mijlocii.

Legea nr. 346 din 2004, lege privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, precizeaza faptul ca pentru ca o societate sa fie definita ca IMM, trebuie sa indeplineasca si urmatoarea conditie referitoare la cifra de afaceri, adica realizeaza o cifra de afaceri anuala echivalenta cu pana la 8 milioane de euro sau au un rezultat anual al bilantului contabil care nu depaseste echivalentul in lei a 5 milioane euro.

In functie de relatia lor cu alte intreprinderi, pot exista 3 tipuri de intreprinderi:
a) intreprinderi autonome - o intreprindere autonoma este cea care detine mai putin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) in una sau mai multe intreprinderi, sau una sau mai multe intreprinderi NU detin mai mult de 25% sau drepturile de vot ale intreprinderii de referinta;
b) intreprinderi partenere - sunt cele intre care exista urmatoarea relatie: intreprinderea (din amonte) detine, individual sau in comun cu una sau mai multe intreprinderi legate, 25% sau mai mult din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) ale unei alte intreprinderi (din aval); in acest caz, pentru a determina datele cu privire la numar mediu de angajati, cifra de afaceri anuala si activele totale se vor considera 100% datele intreprinderii de referinta, cumulat proportional (in functie de situatia concreta) cu 25-50% din datele intreprinderii partenere;
c) intreprinderi legate - sunt cele intre care exista raporturi speciale, in sensul ca, o intreprindere detine majoritatea capitalului social sau al drepturilor de vot ale actionarilor sau asociatilor celeilalte intreprinderi (respectiv>50%), exercitand o influenta dominanta asupra celeilalte intreprinderi, in temeiul unui contract incheiat cu aceasta sau al unei clauze din statutul acesteia; in aceasta situatie, 100% din datele intreprinderii legate trebuie adaugate la cele ale intreprinderii de referinta pentru a se putea determina conformarea cu plafoanele de incadrare in categoria IMM-urilor.

Este util de retinut ca, in timp ce respectarea pragurilor referitoare la numarul mediu de salariati este obligatorie, un IMM poate alege intre a respecta fie pragul referitor la cifra de afaceri din exercitiu financiar anterior, fie cel referitor la activele totale. Practic nu este necesara satisfacerea simultana a ambelor criterii si prin urmare se poate depasi unul dintre ele fara pierderea statului de IMM.