label Referate autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu LEFTER VIORICA
In procesul de instruire relatia efort-odihna are o importanta considerabila. In handbal obtinerea performantelor nu este posibila decat daca in paralel cu exigentele privind volumul si intensitatea efortului se actioneaza prin metode si masuri de refacere, de restabilire a potentialului biologic al sportivului. Prin refacere se intelege partea componenta a procesului de antrenament care reuneste ansamblul mijloacelor naturale sau artificiale, utilizate in scopul accelerarii proceselor de reechilibrare a homeostaziei organismului.

Refacerea vizeaza restabilirea starii de echilibru a mediului intern si a parametrilor functionali, avute inainte de efort si chiar depasirea acestora, in sensul optimizarii lor in cadrul fenomenului de supracompensatie.
Recuperarea organismului dupa efort se adreseaza acelor situatii in care, in timpul efortului a fost lezata pana la limita fiziopatologicului, integritatea morfo-functionala a organismului.



Sustinerea efortului consta in actiunile intreprinse asupra organismului, in scopul desfasurarii efortului fizic cu maxima eficienta si minima uzura biologica.

Daca se acorda atentie doar parametrilor incarcaturii sau daca procesele de refacere post-efort sunt deficiente, este inevitabila o diminuare a rezervelor energetice ale organismului sportivului, ceea ce conduce la o scadere a capacitatii de performanta. in acest sens, trebuie avut in vedere decalajul temporal dintre efort si refacere, precum si evaluarea influentei exercitiului prealabil asupra efortului ulterior. Privita in acest mod, refacerea reprezinta o rezerva de performanta, dar si o sursa de sanatate si reconfortare dupa efort.

Principii generale ale refaceri:
a) Refacerea este o componenta a antrenamentului sportiv, constituind cu efortul propriu-zis cele doua laturi esentiale ale procesului de pregatire:
- componenta de munca (ergotropa) – efortul;
- componenta de refacere (trofotropa) – cu durata de cateva minute (refacerea intra-efort, pana la cateva saptamani);
b) Refacerea se adreseaza unui organism sanatos, integru si are un caracter strict individualizat. Individualizarea tine cont de sex, varsta, stare de antrenament etc.;