Metodele de calculatie a costurilor de tip partial, cunoscute si sub denumirea de metode limitative, iau in considerare – pentru determinarea costului unitar – numai cheltuielile care depind direct de volumul productiei si desfacerii. Daca metodologia costurilor complete vizeaza alocarea tuturor costurilor de productie asupra produselor, costurile partiale presupun alocarea asupra produselor numai a unei anumite parti din masa costurilor. in categoria acestor metode se cuprind metoda direct-costing si metoda costurilor directe.

Metoda direct costing

Metoda de calculatie direct costing se bazeaza pe conceptia potrivit careia determinarea costului productiei are la baza numai cheltuieli variabile. Aceasta metoda urmareste legatura de cauzalitate dintre produse si costuri. Separarea costurilor variabile de cele fixe si calcularea costurilor numai pe baza cheltuielilor de productie variabile se bazeaza pe ideea ca numai costurile variabile depind direct si sunt generate de fabricarea produselor.



Costurile de structura sunt considerate cheltuieli ale perioadei, ele urmand sa afecteze rezultatele la sfrasitul perioadei de gestiune. Folosirea notiunii de “direct” trebuie inteleasa ca particularitate a metodei de a calcula costul produselor, lucrarilor sau prestarilor numai pe baza costurilor a caror marime variaza direct cu volumul productiei, si nu trebuie legata de cheltuielile directe.

In conceptia metodei direct costing din categoria costurilor variabile in raport cu volumul fizic al productiei fac parte toate cheltuielile de productie variabile indiferent de modul lor de repartizare pe produse.

Avand in vedere ca principala caracteristica a metodei costurilor variabile o constituie usurinta si exactitatea repartizarilor pe purtatori de costuri sau locuri generatoare de costuri, aceasta faciliteaza un control permanent al cheltuielilor de productie si permite calculul unui sistem de indicatori necesari analizelor comparative in timp si spatiu.