label Referate autorenew 2025-09-29, 16:57
Democratia s-a dezvoltat si se dezvolta numai in masura in care relatia dintre guvernanti si guvernati se inclina in favoarea celor din urma, cand condusii impun conducatorilor, prin modalitati si mijloace variate, respectarea drepturilor fundamentale ale individului.

Una dintre premisele statului de drept este si suprematia constitutionala, invederata in primul rand prin controlul constitutionalitatii legilor, pentru ca in absenta sa constitutia nu are decat o importanta simbolica. Justitia constitutionala desemneaza ansamblul institutiilor, procedurilor si tehnicilor prin care este asigurata suprematia Constitutiei .

In doctrina franceza se foloseste sintagma control al constitutionalitatii legilor ca si sinonim pentru justitia constitutionala. Controlul constitutionalitatii legilor este cea mai importanta tehnica care compune justitia constitutionala. Avand in vedere diferitele clasificari ale formelor de control, formele embrionare ale controlului de constitutionalitate apar o data cu cristalizarea regimului constitutional.