La sfarsitul primului razboi mondial, Turcia a facut parte din tabara statelor invinse. Conditiile armistitiului dintre Turcia si puterile aliate si asociate, semnat la Mudros la 30 octombrie 1918 au insemnat de fapt sfarsitul Imperiului Otoman. Armata a fost demobilizata iar pentru Stramtori s-a stabilit un statut de ocupatie militara. in caz de tulburari, aliatii aveau dreptul sa ocupe orice punct strategic din Turcia. S-a dorit chiar impartirea Turciei propriu-zise, nu doar a teritoriilor arabe care au facut parte din componenta imperiului. Rand pe rand au fost ocupate, in 1918-1919, Anatolia de sud-est si Cilicia (de trupele engleze), Adalia (de italieni) si Smirna (de armata greaca, sub protectia flotei engleze). in aceste conditii, turcii s-au ridicat la lupta pentru apararea independentei. Actiunile impotriva interventiei straine au fost legate de lupta impotriva sultanului si a ramasitelor feudale din viata politica si economica.

Aceasta a conferit revolutiei turce un caracter national-burghez.
Conducerea revolutiei a apartinut burgheziei nationale anatoliene. Nucleul central a fost reprezentat de cercurile intelectuale, mai ales ofiteresti, din randul carora s-a ridicat un remarcabil militar si om politic, Mustafa Kemal.
In vara si toamna anului 1919 au avut loc congrese ale organizatiilor national-burgheze, numite "societati de aparare a drepturilor".