Contextualizarea istorica a existentei lui Nicolae Steinhardt in perioada 1945-1989 este necesara pentru clarifi carea numeroaselor momente care ii determina evolutia spirituala. Modul sau particular de intelegere a istoriei, libertatii, fericirii, crestinismului, romanismului, monahismului, literaturii este conditionat de factorii supraindividuali: istorie – daca se face o raportare la coordonate rational-cronologice, destin – daca se face o raportare la coordonata suprarationalreligioasa.



Convertirea la ortodoxie, prin botez asumat, are loc in conditii explicabile „istoric”. Descoperirea identitatii spirituale prin raportarea la membrii generatiei interbelice are loc ca revelatie conditionata istoric. Aparitiile editoriale intre anii 1976-1988 sunt conditionate de cenzura ca factor istoric. Corespondenta purtata cu Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Lucian Boz isi datoreaza intensitatea si continutul aceluiasi factor istoric
stimulator de „anticorpi” spirituali.

Deceniile postbelice in Romania pot fi divizate in trei etape: 1944-1948 (instaurarea regimului sovietic, antiromanesc), 1948-1965 (institutionalizarea inchisorii politice) si 1965-1989 (institutionalizarea cenzurii si a cultului personalitatii). Prima perioada enuntata mai sus este marcata de o atmosfera de confuzie pe plan politic intern si international, de tatonari si negocieri care duc la reconfi gurarea dramatica a hartii Europei. Cea de a doua etapa determina mutatii decisive in starea societatii romanesti prin politica arestarilor nejustifi cate moral, mai ales in randul intelectualilor refractari la ideologia comunista. Ultima etapa este marcata de aplicarea unei politici culturale si economice „falimentare”. Cenzura severa afecteaza intreaga intelectualitate romaneasca si calitatea literaturii.