In cadrul activitatilor didactice se creeaza multiple raporturi interpersonale intre participanti, antrenati cu totii intr-un proces constant de influentare reciproca. Interactiunile nu se limiteaza la comunicarea unor continuturi, ci se extind la modalitatile de conducere a activitatii, la sentimentele si atitudinile personale. Reusita unui profesor depinde de natura relatiilor pe care le stabileste cu elevii sai in cadrul acestor interactiuni, aspect deosebit de important, deoarece multe dificultati de invatare sau lipsuri inregistrate in pregatire si educare se datoreaza unor relatii deficitare.
Rolul institutional al profesorului presupune calitati si competente de o complexitate deosebita, printre care si abilitatea de a stabili si intretine relatii adecvate cu elevii. acest sens, competenta didactica ne apare, ca o dimensiune interpersonala cu multiple fatete relationale : cognitive, functional-simpatetice, comunicationale, motivationale, operationale. Pe langa competentele de natura stiintifica si metodica, solicitate de disciplinele predate, este necesar ca profesorul sa posede si aptitudinea de a stabili relatii conform rolului asumat. Ca element vital al procesului instructiv-educativ, relatia profesor - elev impregneaza si influenteaza totul.