Programul SOI era extraordinar de costisitor si prea putin probabil de realizat in intregime de SUA, iar URSS-ul sub nici o forma nu avea mijloace de a crea un sistem de arme echivalent acestuia. Neputinta de a da un raspuns pe masura provocarii americanilor a dus in consecinta la pierderea razboiului rece. Forta militara se sprijina pe o baza economica solida. Inseamna ca, trebuia de invins stagnarea, pentru a face un salt in cursa inarmarilor.
De asta data, contrar vointei lui Gorbaciov, care se straduia din toate puterile sa imbunatateasca socialismul, s-a declansat o legitate mai veche: infrangerea in plan militar a adus dupa sine mari schimbari ale institutiilor statului.
La plenara CC (Comitetului Central) al PCUS (Partidului Comunist al Uniunii Sovietice) in aprilie 1985, el declara despre o necesitate a accelerarii procesului de dezvoltare social – economica a tarii – in baza folosirii mai ample a fortelor de productie precum si a consolidarii disciplinei de munca, adica a potentialului sistemului socialist.
Reformele politico – economice ale Rusiei devin inevitabile.
Planificarea economiei de directiva, de sorginte stalinista necesita reforme majore – conducerea tarii constientizand acest lucru inca in anii ‘50 – mijl. anilor ’60. Reformele incepute atunci au dat un imbold noii dezvoltari economice. O anumita perioada s-au mentinut ritmuri a cresterii economice, s-a produs chiar un salt calitativ al bunastarii oamenilor sovietici. Dar la inceputul anilor ’70 reformele s-au impotmolit, viata economica si politica intra intr-o lunga faza de “stagnare”.
