Formulata in 1789 in Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului, prezumtia de nevinovatie a constituit o reactie democratica impotriva sistemului inchizitorial al procesului penal. Fiind criticata de scoala pozitivista, care pretindea o prezumtie de vinovatie pentru infractorii innascuti si din obisnuinta, pentru a se lua impotriva lor masuri de aparare sociala chiar ante delictum, critici insusite de legislatiile fasciste, prezumtia de nevinovatie si-a gasit consacrarea tot ca o reactie impotriva terorismului judiciar in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948 (art. 11) si in Pactul International privind drepturile civile si politice din 1966 (art. 14 pct. 2)

Insa primele elemente embrionare ale prezumtiei nevinovatiei apar inca din sec. XVII intr-o serie de documente cum ar fi: petitia drepturilor din 1628 si Habeas Corpus Act din 1679, conform carora tribunalelor le-a fost incredintat controlul asupra retinerilor si arestarii cetatenilor.



Petitia drepturilor avea ca obiect garantia impotriva arestarilor si confiscarilor de bunuri fara respectarea procedurii de judecata normala. Aceste acte au fost formulate in termeni generali, dar de prevederile lor au beneficiat in mare parte cei bogati. Pe de alta parte garantiile date nu se extindeau la crimele impotriva statului.

in Statele Unite primele elemente ale prezumtiei nevinovatiei sunt cuprinse in documentele: Declaratia de Independenta de la 4 iulie 1776, Constitutia Statelor Unite din 17 septembrie 1787, Corpul libertatilor (Body of liberties), Declaratia Drepturilor adoptata de Adunarea din statul Virginia, la 12 iunie 1776.