Gandirea nu opereaza cu obiecte individuale, ci cu relatii. Aceste relatii pot fi categoriale (sunt evidentiate in cadrul piramidei conceptelor; exemplu: pasare-gaina) si determinative (relatii de determinare de orice fel: relatii cauza-efect, genetice, functionale etc.; exemplu: ou-gaina).

Gandirea se defineste ca procesul cognitiv de insemnatate centrala in reflectarea realului care, prin intermediul abstractizarii si generalizarii coordonate in actiuni mentale, extrage si prelucreaza informatii despre relatiile categoriale si determinative in forma conceptelor, judecatilor si rationamentelor.

Faptele psihice prin care se manifesta gandirea sunt:
sistemele operationale de nivel intelectual;
conceptele si insusirea lor prin invatare;
intelegerea;
rezolvarea de probleme.



Componenetele si structura gandirii

Gandirea are doua mari componente, una informationala si alta operationala, prima dezvaluindu-ne latura ei de continut (faptul ca dispune de “unitati informationale” despre “ceva” anume - obiecte, fenomene, evenimente), cea de-a doua latura functionala (faptul ca implica transformari ale informatiilor in vederea obtinerii unor produse care, prin depasirea situatiei problematice, sa asigure adaptarea la mediu).

Latura informationala este constituita din ansamblul notiunilor si conceptiilor ca forme generalizate de reflectare a insusirilor obiectelor si fenomenelor. “Un concept este un raspuns comun la o clasa de fenomene al caror membri manifesta cateva trasaturi comune” (Osgood, 1953, p.666). La randul sau Munn (1965) considera ca “un concept este procesul care reprezinta asemanarile unor obiecte, situatii, evenimente, altminteri diferite. Conceptele sunt produse ale rationamentelor si odata dezvoltate joaca un rol important in gandirea ulterioara… conceptele sunt condensari de experiente trecute” (p.237).