De la 1 decembrie 1918 – ziua in care s-a vestit lumii, prin hotararea Adunarii Nationale de la Alba Iulia, Unirea tuturor romanilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I – si pana in timpul de fata, fiecare cetatean al Romaniei intrgite a avut prilej sa asculte ori sa citeasca diferite lamuriri cu privire la felul cum s-a infaptuit Unirea aceasta si la temeiurile care ii garanteaza trainicia.

Nu erau insa si nu sunt toate lamuririle izvorate dintr-o cunostinta deplina a imprejurarilor, nici dintr-o neprihanita iubire a adevarului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales strainii care nu au vazut din capul locului cu ochi buni intregirea Romaniei, urmaresc scopul de a infatisa Unirea aceasta in asa fel incat sa trezeasca in sufletul celor slabi de inger indoiala, spunand ca ea nu ar putea sa fie trainica sau ca nu ar fi izbanda neindoielnica a vredniciei neamului romanesc.
Se intampla sa auzim cateodata astfel de pareri nu numai din partea strainilor, cu ganduri potrivnice, ci si din partea unor romani care – desi socotiti ca oameni de isprava si buni patrioti – nu-si vor fi luat osteneala sa cugete mai indelung si mai patrunzator, inainte de a fi rostit pareri putin lamurite cu privire la temeiurile Unirii national-politice a tuturor romanilor.