Cea de-a cincea largire a Uniunii Europene, care se va realiza prin aderarea tarilor din Europa Centrala si de Est este o certitudine. Problema ce se pune este nu "daca si "cine", ci "cand".
Consiliul European de la Luxemburg, din decembrie 1997, a decis ca aceasta noua extindere a UE este un proces global, inclusiv si evolutiv, ce se va desfasura in etape, in functie de gradul de pregatire a fiecarui candidat. Procesul este unic si a fost conceput initial pentru 11 tari candidate (Romania, Bulgaria, Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Slovacia ,si Slovenia). Ulterior li s-au alaturat Malta si recent, Turcia, fara ca aceasta din urma sa intre in calcul pentru o incepere imediata a negocierilor de aderare.



Consiliul European de la Helsinki, din 10-11 decembrie 1999, a consfintit aceasta abordare prin decizia de a extinde negocierile propriu-zise de aderare cu cele cinci tari central si est-europene (printre care si Romania) aflate pana acum doar in faza de examinare analitica (screening) a gradului de adoptare si transpunere interna a legislatiei comunitare (acquis-ul comunitar). Procesul este structurat pe doua componente esentiale:
a. Strategia UE de pregatire a tarilor candidate pentru aderare (care include parteneriatele pentru aderare si asistenta de pre-aderare prin programele PHARE, ISPA, SAPARD, SPP, LSIF etc.)
b. Acordurile europene de asociere, care sunt acte juridice bilaterale incheiate intre UE si fiecare stat candidat in parte.