Geniul lui Eminescu este vazut ca inaltandu-se in lumina Luceafarului. Poezia a retinut cel mai mult atentia iubitorilor de arta frumoasa. Rasuntetul se explica prin faptul ca poezia este o alegorie a nefericirii pamantesti a poetului si aceasta a fost scrisa cu putin inainte ca poetul sa intre in prima faza a bolii sale mintale.

G.Calinescu considera ca Luceafarul nu avea asa un mare rasunet fara opera completa a lui Eminescu. El considera Luceafarul varful operei eminesciene spre care ne urcam citind creatiile mai mici.

Din toate acestea se desprinde o idee centrala confirmata de toti criticii prin care este considerata ca intreaga creatie eminesciana contine motivul luceafarului.

Poezia Luceafarul s-a nascut in noaptea unei mari dureri din dragostea lui Eminescu pentru Viorica Micle. Acest lucru a fost confirmat de Eminescu lui Maiorescu care la randul lui a transmis aceasta inforamtie lui I. Al. Bratescu-Voinesti.

Ideea geniului nemuritor este veche in gandirea poetului. Pe masura ce el intra tot mai mult in conflict cu oamenii vremii el teoretizeaza distantarea geniului de societate.

Hyperion, demonic
Eminescu n-a staruit asupra dramei umane din Frumoasa fara corp pentru ca solutia a dat-o in Legendele Luceafarului: zmeul care simbolizeaza pamantescul se resemneaza in lumea nemuritoare.