Nuvela apare in primul numar al revistei iesene "Dacia Literara" din 1840 sub titlul de "Scene istorice din cronicele Moldaviei. Alexandru Lapusneanul". Izvorul de inspiratie al prozatorului il constiutuie "Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche, cu paragrafele referitoare la cea de-a doua domnie a lui Alexandru-Voda Lapusneanu. Aici nuvela se afla in nucleu si Negruzzi e tentat chiar a transcrie, la un moment dat, o replica vestita a Lapusnenului consemnata de Grigore Ureche insusi: "Daca au mersu solii Tomsi si-i i-au spus, zic sa le fie zis Alexandru Voda: << De nu ma vor, eu ii voi pre ei, si de nu ma iubescu, eu ii iubescu, pre dansii si tot voi merge, ori cu voie, ori fara voie>>".

Uimitoare ramane mereu la Negruzzi, in urama oricator lecturi repetate (mai ales daca avem in vedere ca nuvela e scrisa inainte de 1840), detasarea de eroul sau pus sub observatia caracterologului si privit ca un produs al imprejurarilor istorice, predestinat parca. Pe Lapusneanu il caracterizeaza cruzimea nemasurata, provenuita dintr-o ura fara margini, dusa la paroxism, fata de boierimea tradatoare, lacoma de averi, spoliatoare a taranimii. E viclean, ipocrit, de o inteligenta diabolica, isi incarca juramintele, e cinic si de un umor macabru, atunci cand ii arata sotiei sale Ruxandra, piramida de capete, considerandu-le drept "un leac de frica".