Platon a trait intr-o perioada de razboaie si de lupte politice care a fost mai zbuciumata decat cea care-l rascolise pe Heraclit. In timpul copilariei si al adolescentei sale, destramarea vietii tribale dusese in cetatea sa natala, Atena, la o perioada de tiranie, iar apoi la instaurarea unei democratii care sa straduit din rasputeri sa se apere impotriva oricarei incercari de reintroducere a tiraniei sau a oligarhiei, adica a dominatiilor familiilor aristocratice fruntase.
In anii tineretii lui Platon, Atena democratica era angajata intr-un razboi impotriva Spartei – orasul-stat dominant care pastrase multe din legile si obiceiurile vechii aristocratii tribale. Razboiul a dus la prabusirea cetatii ateniene si a unui regim de teroare numit guvernarea celor Treizeci de Tirani. Reinstaurarea democratiei si a pacii n-a insemnat pentru Platon dobandirea linistii deoarece dascalul sau iubit, Socrate a fost judecat si executat, iar el si alti concetateni din cercul lui Socrate au parasit Atena.