Din punct de vedere anatomic, ochiul este, dupa cum se stie, un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor in senzatii vizuale. Privind insa numai din punctul de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii transparente: umoarea apoasa, cristalinul si umoarea sticloasa (sau vitroasa).

Aceastea se gasesc in interiorul globului ocular, marginit in exterior de o membrana rezistenta, numita sclerotica. Sclerotica este opaca peste tot, exceptând o portiune din fata, care este transparenta si de forma sferica, numita corneea transparenta. Lumina patrunde in ochi prin cornee, strabate cele trei medii transparente si cade pe retina, unde se formeaza o imagine reala si rasturnata a obiectelor privite. Fluxul luminos este reglat automat prin actiunea involuntara (reflexa) a irisului. Aceasta este o membrana (ai carei pigmenti dau “culoarea ochilor”) perforata in centru printr-o deschidere circulara, de diametrul variabil, numita pupila. La lumina prea intensa, irisul isi mareste pupila, penru a proteja retina, iar la lumina prea slaba, irisul isi mareste pupila pentru a mari iluminarea imaginilor de pe retina. Retina este o membrana subtire, alcatuita din prelungirile nervului optic si continând un numar mare de celule senzationale, care percep lumina, numite conuri si bastonase.