Pana spre sfarsitul secolului 18 artele plastice in tarile Romanesti urmau doua traditii disticte: cea bizantin (cele doua state romanesti si zona ortodoxa reprezentata de romanii din Transilvania) si cea occidentala (zonele din Transilvania locuite de sasi, maghiari, secui si zona Banatului, locuita de svabi). Aceasta divizare, chiar mai stricta in arta decat in arhitectura, unde interferentele stilistice erau chiar frecvente, a fost cauzata de rigorile programelor inconografice impuse de religie, desi in unele biserici ortodoxe din Transilvania se pot observa clar lucrari influentate de curentele occidentale (picturile in stil gotic din biserica satului Strei, in prezent in judetul Hunedoara, datand din secolul 14).



Existenta unei traditii bizantine vechi a fost dovedita de inflorirea picturii murale in Valahia in secolul 14. Picturile de pe peretii bisericilor princiare din Curtea de Arges, realizate intre 1362-1366, constituie una din cele mai impunatoare compozitii de tip mural bizantin din secolul 14 si un model pentru pictorii murali din tarile romanesti si Transilvania, integrata intr-o adevarata scoala de pictura. Pe langa trasaturile (modele arhetip si canoanele imobile contemplative) impartite in mod obisnuit cu intreaga lume est ortodoxa, pictura romaneasca - pictura murala, miniaturile, gravurile liturgice, lucrarile argintate sau aurite (Cele patru evanghelii realizat de Gavriil Uric in 1429, primul pictor roman cunoscut, care este acum in Biblioteca Bodleiana din Oxford) – are trasaturile ei specifice. Frescele din Valahia secolului 16, dar mai ales exceptionalele picturi exterioare care decoreaza peretii manastirilor din Bucovina, Moldova de Nord (Voronet - 1547; Moldovita - 1532-1537; Sucevita - 1582-1598), prin compozitia lor armonioasa, bine echilibrata relatie intre intreg si detalii, stralucirea culorilor reprezinta ultima epoca infloritoare in istoria picturii bizantine dupa caderea Bizantului.