Tinind cont de faptul ca Noua Roma (Constantinopolul) devenise odata cu imparatul Constantin cel Mare resedinta imparatilor imperiului roman, canonul al treilea al conciliului ecumenic din Constantinopol (381) acorda episcopului acestui oras o pozitie primatiala in raport cu patriarhatele Bisericii orientale, primat care respecta insa intiietatea pontifului roman. Acesti primi pasi ai ascensiunii religioase a episcopului de Constantinopol datorati doar unor motive politice devin mult mai clari, determinanti chiar la conciliul ecumenic din Calcedon (451), unde canonul 28 declara urmatoarele: "...orasul (Constantinopol n.n.) care este onorat cu resedinta imparatului si a senatului si se bucura de aceleasi privilegii ca si vechea cetate imperiala (Roma n.n.), trebuie sa aiba aceleasi prerogative ca si aceea si in domeniul ecleziastic si sa fie a doua dupa aceea (Roma n.n.).

Si astfel (decretam ca) numai mitropolitii diecezelor Pontului, ai Asiei si Traciei, ca si episcopii teritoriilor numitelor dieceze care sint intre barbari, vor fi consacrati de sfintul scaun al sfintei biserici din Constantinopol...". Papa Leon cel Mare protesteaza energic impotriva acestei flagrante uzurpari a drepturilor pontifului roman si a Bisericii Romei, dar totul este in zadar: imparatul Marcian si episcopul de Constantinopol Anatol erau decisi sa treaca peste orice norma a Bisericii pentru a acorda o pozitie de intiietate scaunului episcopal al Constantinopolului.