"Viata muntenilor e grea; mai ales viata femeilor. Uneori stau vaduve inainte de vreme, ca dansa.
Munteanului i-i dat sa-si castige panea cea de toate zilele cu toporul ori cu cata. Cei cu toporul dau jos brazii din padure si-i duc la apa Bistritei; dupa aceea ii fac punte pe care le mana pana la Galati, la marginea lumii. Cei mai vrednici intemeiaza stani in munte. Acolo stau cu Dumnezeu si cu singuratatile, pana ce se imputineaza ziua. Asupra iernii coboara la locuri largi si-si pun turmele la iernat in balti. Acolo-i mai usoara viata, s-acolo ar fi dorit ea sa traiasca, numai nu se poate din pricina ca vara-i prea cald, s-afara de asta, munteanul are radacini la locul lui, ca si bradul".

"Avere aveau cat le trebuia: poclazi in casa, piei de miel in pod; oi in munte. Aveau si parale stranse intr-un cofaiel cu cenusa. Fiindu-le lehamite de lapte, branza si carne de oi sfartecate de lup, aduceau de la campie legume. Tot de la campii largi, cu soare mult, aduceau faina de papusoi. Uneori se ducea Vitoria singura si o incarca in desagi pe cinci caluti. Pe cel din frunte calarea ea barbateste; ceilalti veneau in urma cu capetele plecate si cu fraiele legate de cozile celor dinainte." "In noaptea asta, catra zori, avut cel dintai semn, in vis, care a impuns-o in inima si-a tulburat-o si mai mult. Se facea ca vede pe Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catre ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape."