Cocostarcul si cocorul. Unul e al nostru, bucuria tuturor, dorit,bine ingrijit,
Celalat este numai in treacat, rar cand sta peste vara –cate o perechie – doua
-prin Dobrogea.
Amandoi insa sunt vestitorii primaverii, ai caldurii , ai florilor , deci cu placere primiti. Copiii desculti isi lasa urmele in glodul abia zbicit de dupa topirea omatului, jucand oina.
Unul din ei striga :
-Vin cocorii !Vin cocorii !
La aceasta veste toti ies di case , is pun pana pod si cauta spre zarile adunci,

Luminoase.Un sirag de margele, indoit ca un carlig inota in inaltimea vazduhului.
Abia le vezi , dar au grije sa-ti trimeata vestea trecerii prin strigatul lor stridend , asemebea cu al curcanului.
Gra-gra-gra, adica bu gasit, pregatiti-va plugurile , la munca .
Noi ne ducem mai departe , hat departe, unde vara e mai racoroasa.
Batranii se uita cu bucurie deodata, dar repede jalea ii cuprinde.
Un flacau mai nazdravan trage repede pe pamantul umezit un cerc cu cutitul scos din brau il infige la mijloc, pune caciula deasupra, mormaie cateva cuvinte pe care numai el le stie.