Intensificarea exploatarii, ruina economica, mizeria si foametea, situatia grea de pe fronturi, lipsa oricaror drepturi si libertati sporeau nemultumirile si spiritul de revolta in straturile cele mai adanci ale poporului rus. in orase, numarul grevelor muncitorilor era in continua crestere (1914 – 70 de greve, cuprinzand 35.000 de oameni; 1915 – 1000 de greve, cu peste 500.000 de participanti; 1916 – 1500 de greve, antrenand circa 1.000.000 de muncitori). La sate, taranii se ridicau si puneau mana pe granele si utilajul agricol al mosierilor, deseori zarile fiind impurpurate de para incendiilor ce mistuiau conacele nobililor. Tot mai puternic rasuna glasul popoarelor care, pe langa jugul asupririi sociale, il purtau si pe acela al asupririi nationale. Sub inraurirea miscarii revolutionare, a starii de spirit din tara , luau amploare actiunile soldatilor; sporea permanent numarul celor care refuzau sa execute ordinele sau paraseau frontul.



Zbatandu-se in convulsiile crizei, guvernul si clasele dominante recurgeau la masuri exceptionale in nadejdea ca vor putea stavili furtuna sociala. Infruntand teroarea, in fruntea maselor se aflau bolsevicii, canalizand uriasele torente spre teluri limpezi si precise. in fabrici, la sate, in unitatile militare, prin eroism si spirit de sacrificiu, ei dovedeau capacitatea partidului Comunist (bolsevic) de a conduce poporul muncitor la marele asalt impotriva tarismului, a citadelei burgheziei si mosierimii. Lenin, care imbogatea teoria lui Marx si Engels despre revolutia proletara, dadea clasei muncitoare si avangarzii sale o arma de nepretuit pentru desfasurarea victorioasa a revolutiei care batea cu putere la usa.