Gheorghita,unul dintre personajele secundare ale romanului,este fiul Vitoriei si al lui Nechifor Lipan,unul din cei « sapte prunci cu care-i binecuvantase Dumnezeu » si din care le ramasesera doar doi.El ere indragit mai mult de mama,care il ocrotea si-l apara ori de cate ori in ochii lui lipan erau nouri de verme rea.
El purta « numele adevarat si tainic al lui Nechifor Lipan », caruia-i mostenise nu numai numele dar si multe dintre insusiri.
La cei saptesprezece ani ai sai,era un flacau sprancenat s-avea ochii caprui ai Vitoriei.avea un zambet frumos de fata si abia « incepuse sa-i infireze mustacioara ».Dupa datina oierilor de la munte,purta chimir nou si o « bomdita inflorita »,pe care,vorbind, o desfacea ca « sa-si cufunde palmele in chimir ».

Baiatul nu este prea vorbaret, dar e explicit,stie sa-i dea lamuriri mamei sale asupra starii in care se aflau turmele ramase in baltile Jijiei la Cristesti.Asadar, inca de la saptesprezece ani el este deja initiat in viata de pastor intrucat coborase cu ciobanii,cu oile,cu asanii si cu dulai la iernat.Ager la minte stiutor de carte,baiatul ii comunica mamei sale despre intarzierea lui nechifor Lipan. Scrisoarea lui evidentiaza totodata dorul, sensibilitatea,respectul final si credinta in Dumnezeu:”Iar oile sunt bine-sanatoase [...] si noi,din mila lui Dumnezeu asemenea ; si vremea-i inca buna, si mi-i dor de casa.Sarut mana,mama ;sarut mana tata. »