Civilizatia ebraica s-a constituit si a durat timp de 14 secole pe un teritoriu foarte restrans: suprafata Israelului era la inceput de aproximativ 15000 km2. Numeroaselor cutremure, vanturilor desertului, perioadelor lungi de seceta norilor pustiitori de lacuste, tantarilor care raspandeau malaria, invaziilor triburilor nomade, li se mai adaugau primejdiile permanente ale unei faune feroce de lei, ursi, lupi, leoparzi si serpi veninosi. Cursurile de apa erau foarte putine si sarace. Cu toate acestea, textele biblice numesc Palestina "tara in care curge laptele si mierea". Caci daca vegetatia saraca a stepelor din nordul tarii limita posibilitatile economice ale evreilor doar la pastorit, in schimb in valea Iordanului cresteau curmalul si trestia de papirus; iar pe coline vita de vie si smochinul, rodiul si maslinul, arbori rasinosi si arbori folositi la constructii (stejarul, cedru, chiparosul si sicomorul). in campiile vailor se cultivau orzul si graul, iar pastorii cresteau turme mari de de oi si capre.



Din imensul rezervor de populatii semite a coborat un grup numeros de semiti nomazi condusi de legendarul sef de trib Abraham. Penetratia lor lenta si pasnica in regiunile Siriei de azi e atestata inca din prima jumatate a mileniului al II-lea i.C. in Egipt – unde unele triburi nomade au migrat in cautare de pasuni pentru turme, majoritatea lor ramanind in Palestina – prezenta lor poate fi pusa in legatura cu aparitia in valea Nilului a acelor populatii semite de imigrati si traind aproape in conditii de sclavie. in secolul al XIII-lea i.C., in timpul domniei lui Ramses al II-lea evreii erau pusi la munci grele in constructii. Aceasta situatie a determinat fuga din Egipt. Aceste triburi semite sub conducerea lui Moise, au migrat din regiunea Deltei spre rasarit, strabatind nordul Peninsulei Sinai, ocolind Marea Moarta prin sud si, trecind Iordanul dinspre partea estica, au ajuns in Canaan.