Organizatia Internationala de Lupta Biologica (O.I.L.B.) a definit combaterea biologica ca o utilizare a organismelor vii si a produselor activitatii lor biologice, cu scopul reglarii populatiilor de daunatori. Prin acestea se subliniaza, pe o parte, utilizarea constienta a dusmanilor naturali ai daunatorilor, iar pe de alta parte, a produsilor activitatii lor metabolice cu scopul nu de a eradica, de a distruge toti daunatorii, ci numai de a regla densitatile populatiilor de daunatori.
Extinderea metodelor biologice de combatere a daunatorilor, este una dintre directiile de perspectiva a dezvoltarii protectiei plantelor, mai ales pentru reducerea si eliminarea fenomenelor de poluare pe care le pot produce substantele chimice.



Conservarea si activarea mecanismelor naturale de reglare a densitatilor populatiilor de organisme daunatoare trebuie sa se bazeze pe o cunoastere profunda a tuturor factorilor si legaturilor biocenotice.
In general, in momentul de fata se remarca o tendinta clara e"ecologizare"activitatilor ce depind de mediul inconjurator.
Principiul de baza al conceptului de combatere biologica il constituie echilibru biocenotic prin care nivelul populatiei unei specii (prada, gazda) este conditionat de alte specii (pradatori, paraziti, patogeni). Acest echilibru este insa oscilant, are caracter dinamic si poate fi dereglat de unele practici agrotehnice sau de protectia plantelor. De aceea se impune sa se creeze conditii cat mai favorabile entomofagilor. Wiackowski (1971) acorda o importanta mare asa-ziselor metode biologice profilactice, adica metodelor de concentrare a entomofagilor in cadrul culturii subliniaza in special utilitatea hranei suplimentare (nectarul unori flori, polenul si secretiile dulci ale unor insecte), a gazdelor
intermediare a locurilor de iernaresi, in general, a metodelor de concentrare a entomofagilor (cultura in benzi a lucernei si alte masuri organizatorice si agrotehnice).