Conceptia politica a lui Nae Ionescu, asa cum s-a afirmat ea in toata perioada interbelica, are - dincolo de
variatiile tematice si argumentative, dincolo chiar de ezitarile ei teleologice - o redutabila constanta: pozitionarea antidemocratica. Democratia - mai ales in ipostaza ei liberala, individualista - a fost consecvent apreciata ca raul absolut al lumii moderne, motiv de a o supune unui incontinent rechizitoriu. Discursul public al lui Nae Ionescu s-a construit consecvent pe aceasta negatie fundamentala, pentru impunerea careia a utilizat o varietate de argumente, citeodata chiar contradictorii; daca subminau intr-un fel sau altul credibilitatea democratiei, ele erau utilizabile si, prin extensie, considerate bune, indiferent de natura lor ideologica (radical-conservatoare, de extrema stinga sau de extrema dreapta, anarhista). Intreaga actiune ideologica si politica a lui Nae Ionescu a stat deci sub semnul acestui "nu" inflexibil, intransigent fata de modernizarea politica declansata in Occident inca din secolul al XVII-lea (prin impunerea
monarhiei constitutionale si prin afirmarea filosofiei politice a drepturilor omului) si ajunsa in secolul trecut si in Romania.



Discreditarea democratiei, atit ca teorie cit si ca practica politica, a fost asadar laitmotivul discursului public al
celui care avea un ascendent considerabil asupra "tinerei generatii", prin rolul sau pedagogic (si care nu se reducea
doar la Universitate), si asupra opiniei publice, ca jurnalist redutabil (indeosebi prin articolele sale de la Cuvantul, care
au facut din acest ziar unul din cele mai importante, mai citite, mai influente publicatii ale timpului). Incepind, de pilda
cu "Descartes - parinte al democratismului contemporan", articol publicat in 1921 in Ideea europeana, si ajungind la
articolul "Nationalismul de import" aparut 17 ani mai tirziu in Cuvantul, si trecind desigur prin abundenta publicistica de
la acest ziar, dar si prin cursurile de "logica colectivelor", tema antidemocratica este omniprezenta si obsesiva.