label Referate autorenew 2025-09-29, 16:57
In Sala de Consiliu a Primariei Municipiului Timisoara s-a desfasurat in data de 8 mai o masa rotunda cu tema „Coruptia – de la cauze la efect”. S-a discutat despre un subiect foarte la moda astazi, insa prea putin explicat: coruptia. Chiar daca nu exista o definitie universal agreata, coruptia inseamna folosirea abuziva de catre o persoana a functiei de intermediar sau de decizie pe care acesta o indeplineste, pentru a acorda celui care corupe sau comunitatii de interese pe care acesta o reprezinta, un avantaj economic sau administrativ, in schimbul unei sume de bani sau a unor cadouri, excursii etc. Tot coruptie inseamna si folosirea de catre o persoana a functiei sau pozitiei sale publice pentru a eluda sau evita indeplinirea unor reglementari, in schimbul unor avantaje materiale sau de alta natura. Daca, pana inainte de 1989, 40% din populatie evalua coruptia ca fiind „mare si foarte mare”, dupa 2000, procentul a ajuns la 94 la suta, conform Barometrului Opiniei Publice, din noiembrie 2001.



Organizatorii, redactia bisaptamanalului „Timpolis”, au pus fata in fata reprezentanti ai institutiilor publice, reprezentanti mass-media, judecatori, procurori, profesori universitari, avocati, medici si preoti. Printre invitati, viceprimarul Adrian Orza, comisarul sef Ioan Rus, consilierul judetean Adrian Gavruta, avocatul Dumitru Gant, prof. univ. dr. Gheorghe Mihai, Adrian Jebeleanu, directorul Directiei Regionale Vamale. Prezenti sa monitorizeze discutiile au fost Timothy C. Phillips si William W. Sullivan, de la ambasada SUA la Bucuresti. Mesajul transmis de acestia a fost incurajator