Universitatea de Stiinte Aronomice si Medicina Veterinara-BUCURESTIFacultatea de Medicina VeterinaraINTOXICATII CU PLANTE CE CONTIN TOXALBUMINE SI TIOGLICOZIZIPIPER OANA-Gr.3408CUPRINSGeneralitati despre intoxicatiile cu planteI.Intoxicatii cu plante care contin toxine vegetale (fitotoxine,tox-albumine) I.1. Intoxicatia cu Ricinus communis(ricin) I.2.Intoxicatia cu sroturi de ricin I.3.Intoxicatia cu Robinia pseudoacacia(salcam) I.4.Intoxicatia cu Amanita phalloeides(ciuperca alba) I.5.Intoxicatia cu Amanita muscaria(muscarita) I.6.Intoxicatia cu Viscum album(vasc) II. Intoxicatia cu plante care contin tioglicozizi II.1.Intoxicatia cu Sinapis arvensis(mustarul de camp) II.2.Intoxicatia cu Brassica nigra(mustarul negru) II.3.Intoxicatia cu Sinapis alba(mustarul alb) II.4.Intoxicatia cu Brassica napus var. oleifera(rapita) II.5.Intoxicatia cu Brassica oleracea(varza) II.6.Intoxicatia cu Raphanus raphanistrum(ridichea salbatica) II.7.Intoxicatia cu Sisymbrium sophia / Descurarinia sophia (voinicica)GENERALITATI DESPRE INTOXICATIILE CU PLANTE Fitotoxicologia are importanta deosebita, in special pentru erbivore si, in parte, pentru omnivore si carnivore. Frecventa intoxicatiilor cu plante este inca relativ crescuta.Plantele care pot produce stari patologice sunt numeroase, dar nominalizarea ca planta toxica este relativa, deoarece toxicitatea este dependenta de conditiile pedoclimatice, de anotimp, de conditiile meteorologice, de actiunile de fertilizare a solului, de gradul de poluare a atmosferei, de stadiul de dezvoltare.in definirea plantelor care produc intoxicatii s-a tinut seama de o serie de criterii. Astfel, printre plantele toxice au fost incluse:-plantele care produc imbolnaviri in conditiile consumului de fructe, seminte, parti aeriene sau radacini de catre animalele sensibile;-plantele care contin factori care limiteaza sau inhiba performantele morfoproductive optime ale animalelor;-plante care contin substante care interfereaza cu functia de reproducere si care in anumite circumstante produc infecunditate.Toxicitatea plantelor este influentata si de factori dependenti de organism. in afara de diferenta de receptivitate, unele animale nu au sensibilitate gustativa si olfactiva care sa le permita sa discearna plantele toxice. Din aceasta categorie fac parte animalele lacome, cele care sufera de pervertirea gustului. Plantele toxice sunt consumate si in cazul in care sunt amestecate cu alte plante a caror gust si miros mascheaza proprietatile organoleptice.Cazurile cele mai frecvente de intoxicatie cu plante se intalnesc la animalele tinere, in special la inceputul perioadei de pasunat.Pentru scaderea incidentei intoxicatiilor cu plante se impune: evitarea pasunilor pe care in anii anteriori s-au produs intoxicatii, analiza botanica a pasunilor si indepartarea plantelor toxice, scoaterea la pasunat in cazul folosirii de pasuni noi, timp de cateva zile a animalelor de reforma, evitarea scoaterii la pasunat a animalelor infometate, cunoasterea actiunilor fitosanitare care s-au efectuat pe pasuni si scoaterea animalelor la pasunat sau recoltarea de furaje dupa trecerea perioadei de remanenta, terenurile din apropierea intreprinderilor care polueaza atmosfera sa nu aiba ca destinatie cultivarea plantelor furajere.I.Intoxicatii cu plante care contin toxine vegetale (fitotoxine, toxalbumine) Fitotoxinele sunt substante de natura protidica, cu proprietati antigenice, hemaglutinogene si cu toxicitate care o depaseste pe cea a alcaloizilor.Fitotoxinele se gasesc in Ricinus communis (ricin), Robinia pseudacacia (salcam), Amanita phalloeides (ciuperca alba), Viscum album (vascul, fitotoxine de natura polipeptidica), Amanita muscaria (muscarita, fitotoxine de natura aminica sau amidica).I.1. Intoxicatia cu Ricinus communis fam. Euphorbiaceae (ricinul)Raspandirea. Este cultivat in Campia Dunarii, sudul Dobrogei, Baragan si vestul Banatului. Este intalnit si ca planta ornamentala.Descrierea botanica. Ricinul, in conditiile pedoclimatice ale tarii noastre, este o planta ierbacee, anuala (in Africa este arbust sau arbore) de 1-3 m inaltime, cu radacina pivotanta, ramificata, tulpini erecte verzi sau rosietice. Frunzele sunt mari, palmat fidate, cu lobi ascutiti si serati. Florile sunt unisexuate, monoice, grupate in racem; cele mascule au culoarea galbena si sunt situate la baza inflorescentei; cele femele au culoare roscata si sunt situate la varful inflorescentei. Fructul este o capsula septicida, spinoasa sau glabra, cu 3 seminte brun-roscate sau cenusii marmorate, bogate in ulei.Infloreste in iulie-septembrie. Partea utilizata :uleiul obtinut din seminte. Drogul: uleiul de ricin = RICINI OLEUMObtinerea drogului. Semintele se recolteaza la deplina maturitate (august-septembrie), manual sau mecanic in cazul culturilor intinse. Se usuca, se decortica si apoi se preseaza la rece pentru obtinerea uleiului. Uleiul de ricin este un laxativ usor, in doze mici, sau purgativ, in doze mari. Efectul puternic purgativ al uleiului de ricin se explica prin descompunerea lui la nivelul intestinelor ,sub actiunea lipazei,rezultand acidul ricinoleic,care mareste peristaltismul. Iritatia este medie. Se utilizeaza in constipatie, cel mai frecvent sub forma de capsule. Se foloseste si in scopuri industriale. Partea toxica:semintele.Principii active. Semintele contin pana la 50% ulei dar si o toxalbumina (ricina) care este eliminata prin tratarea uleiului cu vapori supraincalziti. Uleiul de ricin este format din gliceride ale acidului ricinolic (87%). Restul sunt gliceride ale acizilor grasi. Semintele mai contin un alcaloid -ricinina ( XI-metil-oxo-2-ciano-2-metoxi-4-piridina), enzime, vitamina E. Uleiul de ricin terapeutic nu este toxic. Efectul toxic, in cazul ingerarii de seminte, se manifesta prin coagularea fibrinei, aglutinarea eritrocitelor, lezarea peretilor vaselor sanguine, iritarea mucoasei gastro-intestinale, leziuni hepatice si renale. Ingerarea a 5-6 seminte de catre un copil sau 15 seminte de catre un adult poate provoca moartea acestora. Principiul toxic, ricina (esterul metilic al acidului ricinic), este localizat numai in albumenul semintelor. Nefiind liposolubila, ricina ramane in turte dupa extragerea uleiului de ricin.Este solubila numai in solutii saline,cu precadere in cea de clorura de sodiu.In stare pura ,ricina se prezinta sub forma de pulbere alba,solubila in apa,dar mai mult in solutie 10% de clorura de sodiu,doza mortala pentru animale fiind apreciata la 150-200 mg per os.Ricina intrece toxicitatea stricninei,cianurilor,acidului cianhidric etc.S-a constatat ca are proprietati proteice asemanatoare toxinei microbiene sau toxinei reptilelor(sarpe),incat poate declansa eliberarea anticorpilor in organismul in care a patruns,creand imunitate.Un animal imunizat prin administrarea de doze progresive poate rezista la circa 800 doze letale. Intoxicatia se produce prin consumul boabelor atat la pasune,cand animalele au patruns in culturi de ricin,cat si la grajd,cu furaje concentrate ce au continut coji sau boabe de ricin,ca si cu turte sau sroturi de ricin.In turte se mai poate gasi circa 3% ricina(fata de 0,1% in coaja semintelor de ricin). Toate animalele se intoxica, cel mai sensibil fiind calul. Doza letala este de 1 mg/kg.Particule foarte fine patrunse in ochi sau nas pot produce intoxicatii grave,uneori urmate de moarte. I.1.a.Strucrura ricinei La inceput, activitatea hemaglutinanta a extractului de ricin a fost considerata ca fiind sursa toxicitatii sale. Apoi, au fost puse in evidenta diferite molecule: 2 aglutinine (RCL I si RCL II) si 2 toxine (RCL III sau RICIN D si RCL IV) ca fiind la originea toxicitatii semintelor. Aglutininele sunt tetrameri compusi din 2 dimeri cu 30000 si 35000 Da , in timp ce toxinele cu structuri apropiate , sunt formate din 2 peptide A si B de 30000 si 33000 Da legate printr-o punte de disulfuri. Numai asocierea fractiunilor A si B este toxica.Fractiunea A este o proteina globulara de 267 aminoacizi .Acidul glutamic si arginina prezente pe situsul activ al enzimei sunt esentiale pentru activitatea sa. Mutarea uneia dintre aceste 2 reziduuri reduce activitatea enzimatica a lantului. Aceasta fractiune face parte din RIP I (Ribosome Inactivating Proteins), ansamblu de proteine toxice cu secvente apropiate. Fractiunea B, care poseda 262 aminoacizi,face parte din familia lectinelor si poseda situsuri de recunoastere a galactozei. sructura ricinei,imagine obtinuta prin cristalografiere cu raze XDin punct de vedere fizico-chimic ricina este cristalizabila,solubila in apa si cloroform, dar insolubila in etanol. Este inodora si fara gust. .I.1.b. Mecanismul de actiune Datorita activitatii de tip lectinian,ricina se fixeaza pe reziduuri galactozice sau N acetilgalactozaminele unei glicoproteine a membranei celulare. Se formeaza apoi, prin endocitoza,vezicule sau endozomi, care vor asigura transportul ei in citosol. In conditii favorabile acestea se pot intoarce la suprafata si sunt eliminate, sau pot fi absorbite de lizozomi si distruse. In ipoteza toxica organitele patrund in aparatul Golgi, apoi ricina este eliberata in citosol unde exercita actiunea sa toxica asupra ribozomilor sistemului reticuloendoplasmatic prin intermediul fractiunii A. Ribozomii compusi din 2 subunitati sunt mai mult de jumatate formati ARN si au un rol determinant in activitatea catalitica,cealalta parte fiind compusa din proteine. Ricina urmeaza un traseu intracelular invers decat cel efectuat de proteine, care, dupa sinteza lor in reticulumul endoplasmatic, trec prin aparatul Golgi si ajung la suprafata celulei in endozomi de unde sunt eliberate. Actiunea toxica a fractiunii A a ricinei se bazeaza pe aceste proprietati catalitico-enzimatice: ea se fixeaza si ia o adenina dintr-o bucla expusa pe ARN ribozomal 28S ,secventa de tip GAGA. Eliminarea adeninei inactive direct sau indirect fragilizeaza in mod ireversibil structura fata de alte enzime cum ar fi ribozomii celulelor eucariote.Aceasta activitate enzimatica este deosebit de eficace deoarece o singura molecula de ricina ar fi capabila sa distruga aproximativ 1500 ribozomi pe minut si sa omoare astfel o celula prin blocarea sintezei proteice. Astfel actiunea toxica se desfasoara in 2 etape: un lant al dimerului permite fixarea si patrunderea in celula apoi celalalt lant actioneaza toxic. Numeroase alte toxine opereaza in acelasi mod, toxinele "SHIGA" produse de Shigella dysenteriae, "Shiga like" produse de Escherichia coli si diferite bacterii; tot asa mai opereaza si numeroase toxine vegetale cum ar fi abrina ( Abrus precatorius), modecina (Adenia digitata), volkensina (Viscum Album).Ricina figureaza printre moleculele cele mai toxice din lumea vegetala dar toxicitatea sa este mult mai redusa decat cea a toxinei botulinice sau a enterotoxinei B a stafilococului (SEB).I.1.c.Doze toxiceToxicitatea ricinei este foarte variabila in functie de modul de administrare. La soarece doza letala 50 (DL 50) este de 5 g/Kg prin inhalare sau intravenos si de 20000 g/Kg (20 mg/Kg) prin ingestie. La om 1 mg/Kg ar fi doza letala minima pe cale orala pentru adult. Totusi anumiti autori apreciaza doza de 30 mg ar fi potential mortala.Pe cale parenterala sau aeriana doza mortala este foarte redusa fiind evaluata la 1 3 g/Kg. Specia Seminte de ricin,in g pe cap de animal Seminte de ricin,In g pe kg greutate vieCal................................................Rumegatoare mari........................Vitei.............................................Oi.................................................Capre............................................Porci.............................................Purcei...........................................Iepuri de casa...............................Gasca...........................................Gaini si rate.................................. 30-50350-4502030100-1406015-201,51180,120,51,255,51,42,410,414I.1.d.Cineticaintoxicatiei Ricina este slab absorbita pe cale orala. Eliminarea ei este mai cu seama fecala,cea urinara fiind redusa. Astfel, pe parcursul unei observatii prin ingestia a 30 seminte de ricin, autorii au relevat o scadere lenta a activitatii plasmatice (1,5 g/L in prima zi raportat la 0,9 g/L din a 4-a zi) asociata cu aparitia ricinei in urina la 0,3 g/L in a 3-a zi. Mai mult ricina trece de bariera placentara ajungand si in laptele matern. La cal, toxalbumina patrunsa in organism pe cale parenterala este mai toxica de 500 ori,intrucat nu mai este distrusa de fermentii gastrici si retinuta in diferite tesuturi sau continut gastric,ci trece direct in sange.I.1.e.Simptomatologia este diversa in functie de specie, rasa, starea fiziologica, doza.De obicei evolutia este acuta, rareori cronica.La cal, semnele clinice apar la 4-10 ore de la ingerare si ating apogeul la 8-20 ore. Se constata la inceput neliniste,animalul prefera miscarea permanenta indiferent in ce directie,iar cand intalneste un obstacol se sprijina cu capul de el.Concomitent sunt observate: mioclonie diafragmatica(sughit) si contractii sporadice ale diferitelor grupe musculare. Dupa o anumita perioada se instaleaza o stare depresiva, animalul prezinta semne digestive tenesme ,diaree urat mirositoare, de culoare neagra,cu mucozitati si sange(din cauza leziunilor vasculare de la nivelul mucoasei intestinale,agravate prin miscarile peristaltica exagerate, care nu inceteaza decat in ultima perioada a evolutiei bolii), urmata de constipatie,agravate prin colici violente,care apar din cand in cand.In acest stadiu animalul sta in picioare sau se culca, ca apoi imediat sa se scoale si sa caute alt loc. Starea generala se inrautateste progresiv, temperatura oscileaza intre 38 si 41C sau, in cazuri grave,poate fi subnormala si,in acelasi timp,diferind cea periferica de cea centrala(temperatura este oscilanta din cauza leziunilor circulatorii,in special din sistemul nervos central).Respiratia este accelerata,dispneica,neregulata si de tip toraco-abdominal, transpiratia este abundenta,rece,generalizata dar mai accentuata pe flancuri ,gat,urechi, bot etc. ,acuitatea vizuala este diminuata.Animalul nu are pofta de mancare,dar setea este mare.Zgomotele cardiace sunt initial puternice,difuze(rasuna in tot corpul),apoi aritmice si cu tendinta de a deveni imperceptibile.Pulsul este arimic,accelerat, dur ,dar cu amplitudinea si durata mica pentru inceput, ca apoi sa devina slab si foarte greu perceptibil.In ultimul stadiu al intoxicatiei , spasmele musculare pot avea aspect tetaniform, care slabesc si mai mult fortele animalului.Acesta se clatina in mers, cazand de mai multe ori si sculandu-se foarte greu, ca in cele din urma , prin nici un mijloc sa nu mai poata fi ridicat.Urina este redusa cantitativ si nu prezinta modificari ala constantelor sale,iar VSH-ul este scazut.La doze mici,toxice sau subtoxice,manifestarile clinice apar peste cateva zile si cu o intensitate mai redusa , vindecarea avand loc dupa cateva saptamani, in functie de urgenta si felul masurilor luate.La rumegatoarele mari, simptomatologia se caracterizeaza prin diaree fetida si sangvinolenta persistenta, ca urmare a iritarii profunde a intregului tub digestiv.Celelalte semne sunt asemanatoare celor din intoxicatia cabalinelor.Tabloul simptomatic se completeaza cu incetarea rumegarii, a secretiei lactate, declansarea avorturilor. Mortalitatea este mai redusa decat la cabaline, iar vindecarea este mai rapida.La rumegatoarele mici, simptomele sunt aceleasi cu cele de la bovine, dar mai sterse.La suine,frecventa intoxicatiilor este mica,iar simptomele sunt aceleasi cu cele de la rumegatoare, doar ca semnele digestive sunt mai accentuate: voma, diaree grava nehemoragica; se mai constata incoordonarea miscarilor, cianoza pielii pe urechi, coaste, articulatiile membrelor, stare depresiva accentuata.La pasari, tabloul simptomatic cuprinde: stare depresiva, ptoza aripilor, horiplumatie(datorita slabirii tonusului muscular), cianoza crestei si barbitelor.Cu cat pasarea este mai tanara, cu atat semnele clinice sunt mai evidente si cu urmari mai grave.I.1.f.Modificarile anatomopatologice sunt necaracteristice, de tip congestivo-hemoragic.Se constata: plagi cutanate,din cauza caderilor si lovirii de diferite obiecte;mucoase congestionate si subicterice; extremitatile, partile declive si articulatiile cianozate;perii trenului posterior aglutinati de materiile fecale,de culoare bruna-inchis,din cauza diareii sangvinolente;mici hemoragii subcutanate; leziuni de gastroenterita hemoragica,necrotica,catarala sau edematoasa,de-a lungul intregului tub digestiv;ficatul marit si congestionat; splina hemoragica, cu infarcte rosii; pulmonul edematos, congestionat si cu hemoragii infarctiforme; cordul cu leziuni hemoragice sub forma de echimoze si petesii sub epi- si endocard; rinichii congestionati;hemoragii in corticosuprarenala;sistemul nervos cu congestie meningiana si diencefalica , leziunu degenerative ale ganglionilor nervosi paravertebrali;ganglionii limfatici mezenterici sunt mult mariti in volum.I.1.g.Diagnosticul se poate preciza usor cand semnele clinice apar in cateva ore, dar este foarte greu de precizat cand intoxicatia evolueaza subacut.Sunt necesare datele anamnetice,controlul botanic al pasunii, al culturilor din jurul pasunilor, al furajelor date in hrana la grajd (in special cele concentrate), al resturilor furajere din iesle sau jgheb,precum si al continutului stomacal sau intestinal,printr-un examen macroscopic sau microscopic (celulele in palisada caracteristice ricinului),prin reactia de hemaglutinare,seroprecipitare,fixarea complementului etc.Aceste date vor fi coroborate cu simptomatologia,excluzandu-se bolile infectioase. I.1.h.Prognosticul este rezervat sau favorabil la cabaline, iar la bovine rezervat spre grav. I.1.i.Tratamentul de baza, dupa evacuarea tubului digestiv, este cel simptomatic.. Dupa ce s-a indepartat furajul suspect, se vor lua masuri de evacuare a continutului gastrointestinal,prin vomitive,spalaturi gastrice si purgative saline (pana nu s-a instalat diareea profuza).Ca antidot,rezultate foarte bune poate da antiserul specific,dar este greu de procurat in timp scurt. Gastroenterita se va trata cu decoctii mucilaginoase din seminte de in sau orz,iar anuria cu diuretice,in special urotropina.Astenia se combate prin excitante si tonice, iar prevenirea socului, prin hidrobromura de arecolina.Celelalte semne clinice se vor trata,de asemenea ,simptomatic. I.1.j.Masuri profilactice.Furajele care continseminte sau coji de ricin se vor exclude din consum.Se vor valorifica prin indepartarea semintelor si cojilor,iar in cazul cand se gasesc si parti sub forma de pulbere vor fi inactivate prin metode uzuale.Nu se recomanda cultivarea ricinului in apropierea pasunilor sau a altor culturi furajere;se vor evita posibilitatile de ingerare a lui de catre animale,printr-o paza buna.De asemenea ,cultivarea ricinului ca planta ornamentale,de-a lungul drumului de acces al animalelor,este periculoasa.Toamna,dupa strangerea recoltelor,se va evita scoaterea animalelor la pasunat sau la plimbare prin gradini,unde au fost si tufe de ricin ,intrucat animalele pot consuma fructele de pe planta ,care rezista la frig mai mult decat celelalte plante,sau semintele cazute pe pamant prin frunzisul uscat.Nu se recomanda depozitarea semintelor de ricin la un loc cu furajele concentrate,intrucat se pot amesteca.Metodele tratarii cu solutie de clorura de sodiu a furajelor cu continut de ricin dau rezultate foarte bune ,diminuand mult toxicitatea ; in schimb se pot produce intoxicatii cu clorura de sodiu.Aceste metode sunt:fierberea furajului la o temperatura inalta in solutie de 10% sau mentinerea furajelor timp de 6-10 ore intr-o solutie concentrata de NaCl ,in volum de sase ori mai mare decat furajul.O metoda mai putin costisitoare, cu efect tot atat de sigur si cu care se poate evita si pericolul intoxicatiei cu NaCl, este cea a fierberii sau oparirii cu ajutorul vaporilor la temperatura de 120-128 C, la 1,5-2 atm. timp de 1-2 ore. Acest lucru nu se poate realiza decat intr-o instalatie industriala, care va putea detoxica orice cantitate de furaj suspect. Furajul, cu o cat de mica suspiciune ca ar contine ricin, va fi trimis laboratorului pentru analize complete, care se va pronunta asupra conditiilor de furajare.In timpul cultivarii sau recoltarii ricinului animalele folosite la tractiune vor purta botnite iar furajarea va fi supravegheata, evitandu-se ca furajul sa fie asezat pe locul unde s-a semanat sau manipulat samanta de ricin ori in cosul carutei de transport al ricinului. I.2.INTOXICATIA CU SROTURI DE RICINSroturile de ricin prezinta o valoare nutritiva apreciabila, dar utilizarea lor este limitata datorita principiilor toxici pe care ii contin (ricina, ricinina). Este recomandata utilizarea in cantitati moderate de pana la 15-29% din amestecul de concentrate in hrana taurinelor si ovinelor supuse ingrasarii. Cabalinele sunt cele mai sensibile la principii toxici continuti de sroturile de ricin. Mai rezistente sunt caprele si gainile.Intoxicatiile apar in urma hranirii animalelor cu cantitati mari de sroturi de ricin sau cand se face o hranire timp indelungat, fara intreruperi.Simptomatologia este similara cu cea din intoxicatia cu boabe de ricin: stare de agitatie gastroenterita hemoragica, fecale apoase cu mucozitati si sange, colici violente contractii pe grupe musculare, ce au in final aspect tetaniform. Starea de agitatie este urmata de o stare depresiva. Starea generala a animalului se altereaza: respiratia este accelerata, socul cardiac este puternic, aritmic.Modificarile morfopatologice sunt necaracteristice: gastroenterita catarala si edematoasa, hemoragico-necrotica, echimoze si petesii epi si endocardice, congestie renala, congestie meningeana si diencefalica, leziuni degenerative ale ganglionilor paravertebrali.Diagnosticul se precizeaza pe baza analizei ratiei si a semnelor clinice. Prognosticul este grav.Tratamentul cuprinde: evacuarea tubului digestiv (vomitive si purgative, spalaturi gastrice), administrarea de antidoturi generale nespecifice (solutie de tanin 0,5-1%) combaterea simptomelor: protectoare mucilaginoase (decoct de in sau orz), diuretice (urotropina), excitante nervoase si cardiace (cafeina).I.3.Intoxicatia cu Robinia pseudoacacia - fam. FABACEAE (LEGUMINOSAE, PAPILIONACEAE)(salcamul)Raspandirea. Specie cu larga raspandire ecologica din regiunea de campie pana la cea montana, este cultivata pe terenuri degradate ca arbore melifer si in scop ornamental.Descrierea botanica. Este un arbore inalt pana la 25-30 m, cu frunze imparipenat-compuse, prevazute cu doi ghimpi rigizi, proveniti din modificarea stipelelor. Florile sunt albe, placut mirositoare, grupate in raceme lungi de 10-25 cm. Infloreste in mai-iunie. Fructele sunt pastai lungi de 5-10 cm cu 4-10 seminte reniforme. Partea utilizata: florile si scoartaDrogul: florile de salcam = ROBINIAE FLOS, scoarta de pe ramurile tinere = ACACIAE CORTEXObtinerea drogului. Florile se culeg manual, in mai-iunie, si se usuca la umbra in strat subtire. Scoarta se recolteaza in martie-aprilie, de pe ramurile tinere, in perioada de incepere a circulatiei sevei.Principii active. Florile contin ulei esential si flavone. Scoarta contine fitotoxine (robina,robitina).Actiune si utilizari. Florile, sub forma de infuzie 2-3% se utilizeaza ca spasmolitic in crampe musculare de natura musculara sau nervoasa, hiperaciditate gastrica. Sunt hipoazotemiante si diuretice prin prezenta unei cantitati mari de robinozid si flavone. Robinozidul are si efect antiinflamator si stimuleaza rezistenta organismului prin inducerea formarii de interferon.Partea toxica: muguri, pastai, ramuri tinere, scoarta.Toxicitatea cojii creste odata cu caderea frunzelor, ajungand la maximum spre sfarsitul iernii , cand coaja musteste si mugurii incep sa se desfaca.Efectul toxic. Robina are proprietati hemaglutinante dar mai reduse decat ale ricinei din ricin si fazinei din fasole. Intoxicatiile au fost observate mai frecvent la copii prin mestecarea semintelor si la persoanele care lucreaza cu lemn de salcam prin ingerarea prafului rezultat din acesta. Intoxicatia se manifesta prin voma, colica abdominala, dezhidratare, simptome de soc, tulburari circulatorii. La om, consumul a 5-30 seminte poate produce intoxicatia. La animale intoxicatia se produce mai ales prin consumul de scoarta.Animalele se pot intoxica atat la pasune , cand salcamul este infrunzit, cat si iarna ,in timp ce animalele sunt scoase la plimbare ,cand se pot intoxica cu pastai ,ramuri tinere ,muguri, coaja roasa de pe tulpina sau chiar de pe stanoage ,tarcuri etc.,confectionate din lemn de salcam necojit. Toxicul afecteaza sistemul nervos central ,ca excitant ,iar mucoasele si epiteliile ,ca iritant ,mult asemanator ricinei.La toate ierbivorele s-au constatat cazuri de intoxicatii cu salcam ,precum si la palmipede ,cu lastari si frunze tinere de salcam.Cele mai frecvente cazuri au fost insa diagnosticate la cabaline.Simptomatologia: imbraca forma nervoasa ,caracteristica intoxicatiilor vegetale, manifestata prin oprirea din consumul hranei , refuzul animalului de a se supune conducerii la vehicul sau liber pe drum , prezinta scrasniri din dintii si semne de teama si neliniste , cu accese de furie , miscari fortate (dromomanie), apoi manifestari de inhibitie.Intervin de asemenea tulburari digestive , traduse prin inapetenta , usoare colici caracteristice coprostazei ,iar din partea aparatului renal , poliuria.Mucoasele aparente sunt puternic congestionate , iar in cazul evolutiei subacute sau crinuce apar semnele furburii.Dupa starea de excitatie corticala , intervine o depresiune tradusa prin torpoare , mers neregulat si titubant ,ameteli,hipoestezie cutanata,abolirea reflexelor,pareze,paraplegie etc.Din partea aparatului cardiocirculator sunt constatate pentru inceput semnele unei intense activitati cardiace, ca in cele din urma sa treaca in insuficienta cardiaca, aceasta fiind de altfel si semnul prevestitor al mortii.La necropsie nu se constata leziuni caracteristice.Diagnosticul se precizeaza numai prin controlul furajelor , resturilor de furaje din jgeab,iesle sau de pe pasune , precum si prin controlul continutului stomacal.Tratamentul este simptomatic , comun tuturor intoxicatiilor care afecteaza si tubul digestiv.Astfel,se vor lua masuri imediat pentru inlaturarea furajului suspect si pentru evacuarea , prin toate mijloacele a continutului tubului digestiv , dupa care se vor administra furaje emoliente , usor digerabile si care sa formeze si un pansament digestiv. Starile de excitatie corticala,manifestate la inceputul intoxicatiei , se vor combate cu sedative , iar spre sfarsitul bolii, in faza depresiva, se va folosi o medicatie stimulatorie.Masuri profilactice.Se va da in hrana animalelor numai in lipsa altor furaje de calitate si in cantitati reduse.Se obisnuieste ca pentru furajarea oilor pe timp de iarna sa se recolteze frunze de salcam (crengi cu frunze) pentru frunzis uscat.Acesta se recomanda sa nu contina pastai cu seminte , sa fie bogat in frunze si sa fie administrat si cu alte furaje , pentru ca animalele sa nu recurga la rosul cojii.De asemenea , este de preferat sa intre numai in hrana animalelor negestante. Semintele , pastaile cu seminte ,gozurile cu seminte de Robinia,cojile verzi etc. nu sunt admise in furajarea animalelor.In cazul secetei sau a diferitelor situatii speciale ,animalele vor fi ferite sa roada coaja sau materialul lemnos de salcam cu care vin in contact.Bobocii de rata si de gasca ,cat si puii de gaina, hraniti cu lastari verzi de salcam,sunt de asemenea expusi intoxicatiei.I.4.Intoxicatia cu Amanita phalloides (ciuperca alba)Consumarea de Amanita phalloides ,A. Verna si A.virosa, provoaca 90% din otravirile mortale cu ciuperci. Efectele otravirii apar dupa 8-12 ore dupa ingestie si incep prin dureri stomacale ,frisoane, voma si diaree.Se constata si tulburari nervose,care alterneaza cu perioade de acalmie. Apoi apar sincope , racirea extremitatilor corpului, slabirea pulsului.Moartea survine dupa 24 ore sau 5-6 zile, in functie de cantitatea de ciuperci consumate si de rezistenta individului.In cazuri mai putin grave, bolnavul se restabileste treptat, dar pastreaza mult timp simptomele de boala , uneori toata viata. Toxicitatea acestor ciuperci se datoreaza mai multor compusi toxici , printre care falina sau amanita-hemolizina (substanta hemolitica), amanitina sau faloidina.I I.5.Intoxicatia cu Amanita muscaria(muscurita) Consumul de Amanita muscaria provoaca intoxicatii ale sistemului nervos. in acest caz, simptomele otravirii apar brusc, la 1 pana la 3 ore dupa ingestie. Se constata tulburari gastrointestinale, care duc la evacuarea rapida a unei parti din ciupercile ingerate, dar in general acestea sunt urmate de tulburari nervoase, delir (delir muscarian), vesel sau furios, halucinatii. Intoxicatiile cu aceasta ciuperca nu sunt mortale.Substantele toxice din aceasta ciuperca sunt: muscarina, muscaridina, micoatropina si micotoxina. I.6.Intoxicatia cu Viscum album(vasc) fam. LORANTHACEAERaspandirea. Planta este raspandita in toata tara, semiparazitand pomii fructiferi si numerosi arbori de padure.Descrierea botanica: Vascul este o planta semiparazita, inalta de 30-60 cm. Creste pe ramurile arborilor, avand aspectul unor tufe ramuroase, drepte sau aplecate in jos. Tulpina este scurta, cilindrica si groasa, ramificata din 2 in 2, ingrosata la nodri, de unde se rupe foarte usor, de culoare galben-verzuie, uneori galben-cenusie. Frunzele sunt opuse cu marginile intregi, lipsite de petioli, de culoare verzuie-galbena, groase si pieloase la pipait, lunguiet-ovale, mai late la varf decat la baza, cu varful rotunjit, fara peri, avand pe partea inferioara 4-5 nervuri vizibile. Lungimea frunzelor este de 2-4 cm, uneori mai mare sau mai mica. Ele nu cad toamna si raman verzi in timpul iernii. Florile sunt mici, lipsite de codita, asezate cate 2-3 la subsuara ramurilor. Vascul are doua feluri de flori, barbatesti si femeiesti, dispuse fiecare pe tufe separate. Fructele sunt de forma rotunda, la inceput de culoare verde, apoi alba, asezate cate 2-3 la un loc, prezentand 2 seminte acoperite cu o substanta cleioasa. Coacerea lor se termina in luna decembrie. O planta traieste cca 70 ani. Infloreste in lunile martie-aprilie. Vascul paraziteaza de preferinta plopii, salcia, mesteacanul, perii, merii, scorusii, paducelul, prunul, ciresul,salcamul, artarul, castanul, teiul, in general toate foioasele, coniferele si foarte rar frasinul, carpenul si arinul. Partea utilizata: ramurile cu frunze.Drogul: VISCI HERBA (VISCI FOLIUM CUM STIPITES)Obtinerea drogului. Vascul se gaseste cel mai usor toamna tarziu si iarna cand frunzele arborilor sunt cazute. Se recolteaza ramurile tinere cu frunze, in special iarna cand se taie arborii, dar recoltarea se poate face tot timpul anului. Se usuca in buchete, suspendate, in curenti de aer sau in uscator la temperatura de maximum 40 C, dupa care se taie in bucati. Trebuie sa isi pastreze culoarea verde si gustul amar. Se va recolta vascul de pe mesteacan, brad, frasin, mar care sunt considerate cele mai bune gazde pentru obtinerea produsului medicinal. Nu se recolteaza de pe artar, tei, plop, salcie, considerat toxic.Principii active. Contine vascotoxina (polipeptida), colina, acetilcolina, flavonoide, mucilagii si alti compusi organici.Actiune si utilizari. Preparatele din vasc au actiune hipotensiva si cardiotonica. Provoaca vasodilatatie capilara si actioneaza contra arteriosclerozei. Se utilizeaza numai sub control medical. Principiile active din vasc au si actiune antitumorala, dar numai in cazul unor preparate injectabile (Iscador).Utilizari in homeopatie.Remediul homeopatic Viscum album este utilizat in scopuri diverse. Se poate administra la persoane in varsta pentru tonus general, in arterioscleroza, hipertensiune, contra ametelilor si acceselor epileptice, menoragie, metroragie, milagii. Se folosesc potentele D3-D6, de 3 ori pe zi cate 5-15 picaturi. In homeopatia veterinara se administreaza in tumori, artroze, nevrite, pareza post-partum la vaca.Partea toxica: toata planta.Efecte toxice. Efectul toxic se manifesta prin modificari ale ritmului cardiac, tulburari nervoase cu paralizie si pierderea sensibilitatii. II. Intoxicatia cu plante care contin tioglicozizi Glicozizii sau glucozizii sunt glucide din grupa heterozide , care se gasesc in plante , continand in molecula lor una sau mai multe monozaharide si o alta substanta ,generic numita aglicon.Agliconul sau agluconul poate fi fenol,alcool,nitril,aldehida etc. detrminand tipurile de glicozizi : nitrilglicozizi , tioglicozizi , glucoalcaloizi , digitaloglicozizi etc.Sunt hidrolizati cu acuzi diluati , la cald , sau cu enzime ,la rece . Dupa natura zaharurilor se impart in glucozide , galactozine , monozide, ramnozide etc.Denumirie glicozizilor ,ca digitoxina , gitoxina , gigitalina , digitonina ,convolvulina , andromedotoxina,adonidozid, adenovermozid,brionidina,brionina,gratiolina,gratiogenina, dafin,sclepiadina, vincetoxina , heleborina , heleboreina, oleandrina , ligustrina ,poridina, rinantin etc.,corespund, in majoritatea lor , denumirir plantelor cu continut de glicozizi.In cantitati mici, la fel ca alcaloizii, glicozizii au proprietati farmacodinamice si toxice foarte active.Sunt toxicecare care actioneaza asupra miocardului, musculaturii si sistemului nervos central , traduse clinic la minimum 12 ore, printr-o evolutie supraacuta sau acuta prin tulburari grave de excitatie si inhibitie nervoasa ,dereglari ale functiilor diverselor organe, mai ales cardiocirculatorii si digestive etc.Leziunile mai importante sunt cele ale starii de asfixie si ale gastroenteritei.Prognosticul este grav, iar tratamentul este simptomatic : pansamente digestive, solutii iodate, atropina etc.Masurile profilactice sunt identice ca in intoxicatiile cu alcaloizi.Prin uscare, insilozare ,fierbere etc. glicozizii din unele plante se reduc partial, in timp ce la altele toxicitatea creste , astfel ca chiar fanul prezinta pericol comparabil cu al plantelor cu alcaloizi (cu atat mai mult plantele care contin si alcaloizi).Glucozizii se metabolizeaza si se elimina in scurt timp din organismul animal (12-36 ore).Laptele este toxic in primele 24 ore. Principalii tioglicozizi sunt sinigrina si sinalbina, ei fiind continuti de plante din familia Cruciferae, genul: Sinapis (mustarul), Raphamus (ridichea), Brassica (B. napus rapita, B. oleracea varza), Sisymbrium (voinicica).Tioglicozizii sunt toxici numai in urma hidrolizei enzimatice in urma careia elibereaza substante sulfurate numite sevenoli. Plantele contin enzime proprii care hidrolizeaza tioglicozizii in anumite conditii de temperatura si umiditate.Dintre S-glicozide, importanta alimentara mai mare o are sinigrina, care se gaseste in semintele de mustar negru (Sinapis nigra), in hrean, ridichii, rapita. Prin hidroliza sinigrinei, sub actiunea mirozinazei, se obtin ca produsi finali, glucoza, alilsenevolul si KHSO4. Senevolii sunt substante cu miros caracteristic intepator, uneori lacrimogeni, irita pielea si mucoasele. in doze mici, stimuleaza secretia gastrica, in doze mari determina paralizia sistemului nervos. in mustarul alb se gaseste sinalbina. S-glicozidele se pot forma si din tioglucoza, ce are hidroxilul semiacetalic substituit printr-o grupare tiolica. II.1.Sinapis arvensis(mustarul de camp)Raspandirea. Specia este foarte raspandita in tara noastra prin culturi de cereale, locuri ruderale.Descrierea botanica. Este o planta anuala, cu tulpina cilindrica sau putin striata, ramificata, acoperita cu peri aspri, inalta pana la 80 cm. Frunzele sunt aspre, paroase, prezinta polimorfism: cele inferioare sunt penat lobate pana la penat fidate, cele mijlocii asemanatoare, dar mai mici, iar cele superioare mici, lanceolate sau liniare. Florile, galben sulfurii, sunt grupate in raceme. Fructul este o silicva lunga, aproximativ cilindrica uneori gatuita. Semintele sunt sferice, de culoare brun-inchis, fin-reticulate. Principii toxice. Toata planta este toxica, dar concentratia cea mai mare in principii toxice o au semintele, aceasta explicand faptul ca planta devine toxica dupa inflorire. Principiile toxice sunt tioglicozidul sinigrina si enzima mirozinaza (mirozina). Sub actiunea mirozinazei, sinigrina se descompune in izotiocianatul de alil, sulfat acid de potasiu si glucoza. S-a pus in evidenta si un principiu cu actiune antibiotica asupra germenilor Gram - si un principiu hipotensor. Efecte toxice. Se manifesta prin iritatii ale pielii si mucoaselor: eritem, vezicule, necroze. Dupa consumarea unei cantitati mari sau a unei cantitati mai mici, dar timp de 2-3 saptamani, se declanseaza simptomele toxice de natura respiratorie (edem si enfizem pulmonar), digestiva(diaree), nervoasa(convulsii) s.a. II.2.Brassica nigra(mustarul negru)Raspandirea. Specie originara din zona mediteraneeana si era cultivata pentru obtinerea mustarului alimentar inca cu cateva secole i.Ch. La noi, creste ca buruiana de culturi sau pe marginea drumurilor. Se cultiva in scop medicinal si alimentarDescrierea botanica. Este o planta anuala ierboasa, cu radacina pivotanta, tulpina inalta de 1-2 m, cilindrica, groasa, ramificata, paroasa. Frunze sunt dispuse altern, lung petiolate si paroase, cele inferioare, cele superioare sunt lanceolate si glabre. Florile sunt dispuse in raceme dense si au cate 4 petale galbene. Infloreste in iunie-iulie. Fructul este silicva alungita, erecta, alipita de axa tulpinala, cu seminte brun-roscate, care la maturitate devin aproape negre. Partea utilizata: semintele si uleiul eteric obtinut din seminte.Drogul: semintele de mustar negru = SINAPIS NIGRAE SEMEN, uleiul de mustar = SINAPIS AETHEROLEUMObtinerea drogului: Se recolteaza planta intreaga inainte de a ajunge la deplina maturitate, in momentul cand silicvele capata culoarea paiului si planta incepe sa se usuce (iulie). Se recomanda recoltarea dimineata, pe roua, pentru a evita pierderile de seminte. Se lasa sa se usuce putin la aer si apoi se bat. Sementele se treiera si se supun uscarii finale.Partea toxica: semintele, turtele ce rezulta de la obtinerea uleiului. Principii active.Cel mai important principiu activ este tioglucozidul sinigrina care in mediu apos, sub actiunea enzimei mirozinaza (prezenta in drog) se scindeaza in izotiocianat de alil (ulei volatil), sulfat acid de potasiu si glucoza. Mai contine ulei gras, mucilagii, proteine, saruri minerale, colina, saponina (ester al colinei) care imprima gustul amarui.II.3.Sinapis alba(mustarul alb)Raspandirea. Este originara din regiunile mediteraneene. Se cultivo la noi mai ales in Banat, Oltenia si Dobrogea.Descrierea botanica. Se aseamana cu Brassica nigra foarte mult. Diferentele constau in: talie mai mica (0,5 - 1 m), frunze penat-lobate, silicve dispuse perpendicular pe axul tulpinal si acoperite cu peri albi cu rostru si puternic gatuite, seminte de culoare galbena. Partea utilizata:seminteleDrogul: semintele de mustar alb = SINAPIS ALBAE SEMEN Obtinerea drogului. Se recolteaza mecanic la deplina maturitate (iulie-august). Semintele, dupa treierare, se supun unei uscari complementare.Principii active. Compozitia chimica este asemanatoare cu cea a mustarului negru: tioglicozidul sinalbozid in proportie de pana la 2% (sinalbina), enzima mirozinaza, ulei gras (pana la 30%), mucilagii, substante de natura proteica, substante minerale. Sub actiunea mirozinazei sinalbozidul este transformat in izotiocianat de p-hidroxibenzil, sulfat acid de sinapina (ambele substante nevolatile) si glucoza.Actiune si utilizari. Izotiocianatul de p-hidroxibenzil si sulfatul acid de sinapina au actiune iritanta pentru piele si mucoase, dar sunt mai putin active decat izotiocianatul de alil. Faina de mustar se utilizeaza sub forma de cataplasme si pansamente aplicate pe zona afectata de dureri reumatismale. Efectul este rubefiant. Sinapismele calde (40C) au efect mai puternic dar pot irita pielea. Datorita prezentei mucilagiilor in cantitati apreciabile (20%), semintele intregi de mustar alb pot fi utilizate ca laxativ (singura utilizare terapeutica). Semintele intregi sunt utilizate in industria alimentara pentru conservarea unor legume, faina de mustar la obtinerea mustarului de masa. Mustarul este si o excelenta planta melifera si polenifera.*Intoxicatia cu Sinapis sp. fam. Cruciferae Principiul toxic din S. arvense si S. nigra, sinigrina, in prezenta enzimei mirozina, se descompune in izosulfocianat de alil, glucoza si sulfat acid de potasiu. Sinalbina, tioglicozidul din S. alba, prin hidroliza enzimatica sau acida, produce glucoza, sulfocianat de parahidroxibenzil si sulfat acid de sinapina. Principii toxici sunt continuti in toate organele plantelor, dar in special in seminte. Prin uscare nu se modifica toxicitatea, insa scade prin pastrare. Pentru a preveni intoxicatia la grajd, se interzice consumarea semintelor de mustar nefierte, in care nu a fost distrusa mirozina.Simptomatologia. Intoxicatia evolueaza acut. Simptomele apar la 1-3 ore dupa consum. Animalele sunt abatute, refuza hrana, au temperatura, respiratia este accelerata, de tip abdominal, prezinta dispnee, accese periodice de tuse dureroasa, se instaleaza edemul pulmonar; pulsul este accelerat, slab; prezinta tulburari digestive, precum salivatie, colica, defecari frecvente, adeseori melena cu miros de mustar; tulburari renale: hematurie si proteinurie; semne nervoase, excitatie urmata de depresie.Animalul moare dupa 6-24 ore in urma paraliziei centrilor respiratori.La rumegatoare, care sunt mai rezistente, in rumen fiind posibila distrugerea mirozinei, semnele clinice constau in dispnee pronuntata. Nu se instaleaza edemul pulmonar.La suine, cazurile clinice sunt rare. Mai sensibile sunt animalele tinere. Moartea survine dupa 24 de ore, fiind precedata de pierderea apetitului, tremuraturi, apatie.Modificarile morfopatologice constau in leziuni congestivo-hemoragice, edem pulmonar (lichid spumos, galbui si cu miros de mustar), necroza hepatica, sange slab coagulat, partial hemolizat.Diagnosticul se stabileste pe baza tabloului clinic, a modificarilor morfopatologice si a analizei botanice a furajului.Prognosticul este in general rezervat sau grav, in cazul edemului pulmonar.Tratamentul trebuie facut rapid, dupa aparitia edemului pulmonar masurile terapeutice fiind de multe ori fara rezultat. in primul rand trebuie evacuat tubul digestiv, dupa care se recurge la tratamentul simptomatic: protectoare mucilaginoase, analeptice cardiace, respiratorii, tonice generale.II.4.Brassica napus var. oleifera(rapita) Rapita este o planta anuala sau bienala, cultivata pentru semintele oleaginoase. Frunzele bazale sunt lirat-sectate, cu petiol putin paros, cele superioare amplexicaule cu baza condata. Florile sunt de culoare galbena. Silicvele sunt lungi de 4-8 cm. In cultura se intalnesc doua varietati: - rapita mare (colza)-Brassica napus var.oleifera, cu semintele bogate in ulei (35-40%). - rapita mica (naveta)-Brassica campestris var. oleifera. - soiuri: Rafina, Ratona, de toamna si Liho de primavara-vara;La flori se formeaza pastai de 5-10 cm cu seminte de forma rotunda, de culoare negru-albastrui pana la maro-albastrui, care au o greutate la 1000 de seminte intre 3,5 si 6,5 g. intre inceputul perioadei de inflorire si maturitate este o distanta de 70 zile. Importanta furajera:- rapita furajera de toamna se foloseste foarte devreme in furajarea animalelor (din a 2-a jumatate a lunii aprilie);- ocupa un rol important in conveierul verde;- se foloseste ca: masa verde, fan, insilozata;- grad ridicat de consumabilitate.Principiul toxic, uleiul de crotonil-mustar, se gaseste in seminte. Pana la coacerea semintelor, gradul de toxicitate este foarte mic sau chiar lipseste. Turtele de rapita trebuie administrate cu mare prudenta si numai uscate. Principiul toxic apare in urma umezirii, mirozina descompunand glicozidul alilic, rezultand astfel izocianatul de crotonilII.5.Brassica oleracea(varza) Varza este una din cele mai vechi legume cunoscute de om, iar alchimistii o considerau Materia Prima a alimentelor. Astazi exista peste 400 de varietati de varza, cultivate in toata lumea. Varza alba sau rosie, sferica, este populara in Occident, in timp varietatile cu frunze late sunt populare in Asia. Este mult cultivata in diferite varietati, care sunt legume comestibile sau plante de nutret. Este bienala; in primul an se formeaza tulpina de diferite forme, iar in al doilea an infloreste. Florile sunt dispuse in raceme bogate. Petalele sunt galbene, iar fructele sunt silicve lungi. Valvele silicvei sunt uninervate. Semintele, in general mici, sunt sferice, cu tegument neted, de culoare galbena-bruna-negricioasa. Frunzele sunt mari, carnoase si acoperite cu un strat de ceara. Frunzele de pe tulpina florifera sunt mici. Pentru alimentatie se cultiva mai multe varietati de varza: cu capatana (var. capitata), creata, varza fara capatana, verzisoarele (var. gemifera), conopida (var. botrytis), guliile (var. gongylodes). Prin fierbere sau sub actiunea mirozinei, plantele din genul Brassica elibereaza substantele strumigene (goitrina si rodanid) care pot fi anihilate prin suplimentarea ratiei cu iod.B. oleracea contine si substante anemiante (hemoglobina scade sub 5 g/100 ml, eritrocitele sub 2 000 000/mm3). Ca masura profilactica, se interzice furajarea oilor gestante cu varza, in ratia vacilor in lactatie nu se va depasi cantitatea de 14 kg pe zi, iar in a bovinelor la ingrasat, 22 kg. Simptomatologia este asemanatoare cu cea din intoxicatia cu Sinapis sp..Tratamentul este acelasi cu cel din intoxicatia cu Sinapis sp..II.6.Raphanus raphanistrum(ridichea salbatica)Ridichea salbatica este o buruiana anuala, daunatoare plantelor de cultura, cu tulpina acoperita de peri, cu frunze ovale si cu flori albe, rosii, violete, rar galbui . II.7.Sisymbrium sophia / Descurarinia sophia (voinicica) Voinicica este o buruiana anuala sau bienala, de talie variata in functie de conditiile ecologice, intreaga planta este alipit-paroasa, perii sunt stelati. Are frunze 2-3 penat-sectate. Florile mici (4-5 mm in diametru) sunt galbene. Uneori corola lipseste. Fructele sunt silicve cilindrice, usor sugrumate, lung-pedicelate. Semintele sunt mici si foarte numeroase. Voinicica este frecventa in semanaturi si locuri ruderale. BIBLIOGRAFIESUTEANU EM.,DANIELESCU N.,POPESCU O,TRIFF ALEXANDRA.Toxicologie si toxicoze.Bucuresti,Ed. Didactica si Pedagogica.http://www.eMedicine.com.http://www.eukarya.rohttp:/ /www.fmvt.ro/plante/show,Plante Medicinale si Toxice.http://mybiosis.orghtt p://www.sfaturimedicale.rohttp://w ww.telemed.pims.org, The Ricin, Potential Chemical-Warfare and Agent of TerrorismPowered by http://www.e-referate.ro/Adevaratul tau prieten