Eroziunea – ca forma de degradare a solului sau a rocilor, se datoreaza actiunilor ploilor, vantului si omului care prin lucrarile agricole, a distrus textura solului, i-a dezgolit in fata radiatilor solare si l-a saracit de asociatiile vegetale naturale.
Omul, printr-o folosire abuziva a pamnatului, a dus la o micsorare a capacitatii de retinere a apei in sol. Aceasta se evapora, sau se scurge rapid la suprafata, provocand dese inundatii, deoarece lipseste stratul cu vegetatie arborescenta care sa „amortizeze” efectele precipitatiilor puternice. Aceasta eroziune se datoreaza poluarii cu pesticide si ingrasaminte chimice, ploilor acide, taierilor masive de paduri, lucrarilor necorespunzatoare ale solului, care in timp degradeaza textura acestuia.



Eroziunea a afectat in ultimul secol pe intreg globul 20 mil km2 din terenurile cultivate, adica 28% din suprafata lor. In tara noastra suprafata supusa eroziunii este de circa 7 milioane hectare, fiidn afectata zona centrala a Transilvaniei, Podisul Barladului si zona Subcarpatilor de curbura.
Se stie ca solul uscat, degradat si lipsit de vegetatie, formaeaza norii de praf cu actiune devastatoare. Asa s-a intamplat in anul 1934 in statele americane – Kansas, Texas si Oklahoma, cand solul a fost erodat pe o suprafata de 450.000 km2, pana la o adancime de 25 cm, in unele locuri, constituind cea mai mare catastrofa, a carei cauza a fost actiunea omului necontrolata.
Ca masuri de evitare a aeroziunii, omul a afolosit inca din vechime, mai ales in Asia, cultivarea in terase limitate de santuri care retin apa; aratul in brazde, care urmeaza curbele de nivel, acoperirea in permanenta a solului cu un strat de resturi vegetale sau de culturi care sa restabileasca echilibrul chimic in sol.