Primele dovezi arheologice care atesta existenta vietii omului pe aceste meleaguri dateaza inca din paleolitic si in continuare pana in epoca fierului. Existenta asezarilor dacice si ale populatiei daco-romane este atestata prin descoperirile din zonele Bartolomeu, Schei, de pe dealul Sprenghi si de sub Tampa. Dintre monumentele antichitatii, cel mai spectaculos este desigur Sanctuarul Dacic de la Racos, din pacate greu accesibil pentru turistii curiosi sa-l viziteze. La fel si castrul roman de la Rasnov, marturie a frontierei de nord-est a Imperiului Roman care trecea, in veacul al II-lea dupa Cristos, in apropierea municipiului Brasov.

Inscriptia de piatra pomeneste numele dacic stravechi al localitatii, Cumidava, si faptul ca romanii nu I-au dat o alta denumire este sugestiv pentru reconstituirea modului in care, din romani si daci s-au plamadit poporul roman, primii locuitori din era crestina ai acestor locuri. Municipiul Brasov este atestat documentar la 1234 sub numele de Corona, la 1252 sub cel de Barasu, in 1288 sub denumirea de Braso si in 1294 sub cea de Brasov.
Asezarea centrala a tarii intre cele trei principate romane, precum si privilegiile succesive acordate de catre domnitori, au facut ca orasul sa fie centrul legaturilor umane, culturale si economice intre cele trei provincii, loc de refugiu pentru multe familii de domnitori, carturari si revolutionari.