Examenul psihologic poate fi privit ca o aplicatie de teste, ca studiu de cazuri, ca observatie scurta si intensa. Cel care a dat primele elemente privind dinamica examenului psihologic a fost A. Binet. Sectiunea de diagnoza are câteva caracteristici si presupune multe cunostinte, multa experienta, simt psihologic.
Pornim de la ipoteza ca in fiecare situatie psihologul poate elabora o scema de lucru si o sinteza a datelor din primele observatii si date privind un caz oarecare. Aceasta are valoarea unei ipoteze de lucru si reprezinta surprinderea acelor aspecte si simptome care i se par psihologului mai pregnante si caracteristice.

Acest prim diagnostic, provizoriu, contine aspecte si ipoteze ce stau la baza diagnozei psihice diferentiale (se elaboreaza in urma aplicarii de teste si a corelarii rezultatelor astfel obtinute cu date suplimentare biografice si de observatie). Şansele de confirmare a ipotezelor cuprinse in diagnoza psihica provizorie sunt relativ mari in cazul in care experienta si pregatirea psihologului sunt elevate.
Ipoteza = rol important. Permite sa se parcurga drumul posibil cauzal dintre anumite simptome si aspectele mai complexe subiacente ce pot fi incriminate intr-un caz oarecare. Permite sa se tina in evidenta
caracteristicile cazului.