Opera lui Dante, in toata complexitatea si valoarea ei, a constituit un reper chiar pentru contemporani, daca luam in considerare admiratia pe care i-a marturisit-o Boccaccio; de-a lungul secolelor, de la Chaucer si Chateaubriand, pana la Miguel de Unamuno, toate marile spirite s-au intors catre modelul dantesc. Cu toate ca Vita Nuova este unanim cunoscuta ca "cel mai nobil manifest al liricii italiene, cea mai desavarsita expresie a dulcelui stil nou […], dar mai ales candida, ingenua poveste a iubirii lui Dante Aligheri pentru florentina Beatrice Portinari", asa cum confirma Alexandru Balaci, numele lui Dante a devenit sinonim cu Divina Comedie.

Scriitorul a inceput sa-si redacteze capodopera inca din 1307, inainte de anii exilului, si ea a constituit opera capitala pe care Dante a dezvoltat-o pana in ultima clipa a vietii. Pornind de la principiile artei poetice medievale, conform carora tragedia are un inceput vesel si un deznodamant tragic, iar comedia, dupa o expozitiune trista, evolueaza spre un final fericit, Dante si-a intitulat lucrarea Commedia, dar Boccaccio i-a atasat atributul de "divina", pe care posteritatea l-a preluat si l-a consacrat. Acest statut nu este intamplator, ci generat de faptul ca lucrarea se constituie intr-o autobiografie morala, o drama a epocii, o lucrare de sinteza politica, o epopee si, fireste, un poem alegoric.